Un candidat din trei a trecut Bacalaureatul de toamnă în județul Covasna
Candidații din județul Covasna au aflat luni, 24 august, notele definitive obținute la sesiunea de iulie-august a examenului de Bacalaureat. Potrivit datelor oficiale transmise de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna, rata generală de promovare în județ este de 32,10%.
Din totalul celor 308 candidați înscriși la această sesiune, 271 s-au prezentat la probe, iar 37 au absentat. Niciun candidat nu a fost eliminat din examen. În urma evaluării lucrărilor și a soluționării contestațiilor, 87 de candidați au reușit să obțină medii de trecere, în timp ce 184 au fost respinși.
În ceea ce privește promoția curentă, 66 de tineri din cei 179 de prezenți au promovat examenul, ceea ce înseamnă o rată de reușită de 36,87%. Pentru candidații din promoțiile anterioare, procentul de promovare a fost de 22,83%, cu 21 de reușiți din 92 de prezenți.
Pe filiere de învățământ, secția vocațională a înregistrat cea mai mare rată de promovare, cu 41,82%, urmată de filiera teoretică cu 40,35%. La filiera tehnologică, 25,79% dintre elevii prezenți au obținut note de trecere. Totodată, la secția cu predare în limba română rata de promovare a fost de 25%, iar la secția cu predare în limba maghiară aceasta a ajuns la 34,48%.
La nivelul județului au fost depuse 114 contestații. În urma reevaluării lucrărilor, 53 de note au crescut, 56 de note au scăzut, iar 5 lucrări au rămas cu nota inițială.
Comparația cu anul precedent indică o ușoară creștere a promovabilității la nivel județean.
„Menționăm că în sesiunea iulie august 2025 rata de promovare după contestaţii a promoţiei curente a fost de 29,03%, iar rata generală de promovare (promoție curentă şi promoţii anterioare) a fost de 27,56%”, se arată în comunicatul de presă transmis de Biroul de presă al IȘJ Covasna.
În această sesiune nu s-a înregistrat nicio medie de 10 în județul Covasna, iar cea mai mare medie obținută s-a situat în intervalul 8,00 - 8,99.
Citește și: Cum a ajuns un liceu din Târgu Secuiesc să aibă promovare de 100% la Bacalaureat