Un bărbat de 68 de ani din județul Covasna este judecat pentru tentativă de omor cu un briceag
Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a dispus trimiterea în judecată a unui bărbat de 68 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la omor. Fapta s-a petrecut în luna iunie a acestui an, când inculpatul ar fi aplicat multiple lovituri de briceag unei alte persoane.
Potrivit anchetatorilor, atacul s-ar fi petrecut în după-amiaza zilei de 10 iunie, chiar în casa agresorului.
„În fapt, s-a reținut că, în data de 10.06.2026, în jurul orelor 16.00-17.00, inculpatul Z. A., în timp ce se afla la locuinţa sa, situată pe raza județului Covasna, a înjunghiat persoana vătămată L. P., în mod repetat, cu un briceag, cu intenţia de a o ucide, provocându-i două plăgi tăiate-înțepate în regiuni anatomice cu potențial lezional vital, precum și leziuni traumatice interne asociate uneia dintre plăgi, toate aceste leziuni necesitând pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
Cercetările penale au fost efectuate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu sprijinul organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție Covasna - Serviciul Investigații Criminale.
Bărbatul de 68 de ani este trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor.
Reprezentanții Parchetului menționează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate, în niciun fel, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.