Un bărbat a murit strivit de o căruţă cu lemne la Şugaş Băi
Vineri dimineaţă, dispeceratul comun ISU - SAJ al judeţului Covasna a fost informat despre faptul că o persoană este prinsă sub o căruţă cu lemne răsturnată în pădurea de la Şugaş Băi.
La faţa locului s-au deplasat pompierii covăsneni cu o autospecială de descarcerare, o autospecială echipată cu troliu, o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă tip C a Servicului de Ambulanţă Judeţean.
Echipajele sosite la faţa locului au găsit un bărbat de aproximativ 60 de ani în stare de inconştienţă, ce era scos de sub lemnele din căruţa răsturnată de către cetăţenii care îl ajutau la transportul acestora.
Paramedicii şi medicii covăsneni au efectuat aproximativ 45 de minute manevre de resuscitare cardio-pulmonară, fără rezultat, medicul de pe ambulanță declarând decesul victimei.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Plutonier Tolvaj Marius