ACTUALITATE 28 august 2019

Un accident de muncă mortal de la începutul anului

de Daniela Luca | 1835 vizualizări

Un număr de 19 accidente de muncă a fost înregistrat în județ în primele șase luni ale anului 2019, conform ITM Covasna. Unul dintre accidente a fost soldat cu deces. Conform specialiștilor, domeniile silvicultură, construcții și transporturi sunt cele mai expuse pericolelor. 

În lunile ianuarie-iunie a.c. s-au înregistrat mai puține accidente de muncă în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor ITM Covasna. 

Nu au fost înregistrate accidente de muncă soldate cu invaliditate, iar în 18 din cele 19 cazuri persoanele s-au ales cu incapacitate temporară de muncă. 

„În cursul anului am avut 19 accidente de muncă. Am avut un accident mortal care s-a soldat în silvicultură. Nu am avut nicio invaliditate. Anul acesta sunt puține accidente, iar asta înseamnă că munca pe care o prestăm are efecte. Tot timpul desfășurăm campanii, controale tematice. Zilnic inspectorii efectuează controale. Mai sunt constatate și nereguli că noi de aceea mergem în control, să constatăm deficiențe și să încercăm să le remediem. Rolul nostru e să lăsăm măsuri și în funcție de măsurile pe care le lăsăm, ei trebuie să remedieze ce s-a constatat. Accidente cu urmări grave se produc cel mai des în silvicultură și în construcții. Cam astea ar fi domeniile unde sunt expunerile cele mai periculoase. Mai sunt și în transport, de asemenea”, ne-a spus inspectorul șef adjunct de la compartimentului SSM (Securitate și Sănătate în Muncă), din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Covasna, Marinescu Dumitru.

Conform acestuia, activitatea de control în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a avut în vedere continuarea conştientizării şi pregătirii în domeniul cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă în rândul angajatorilor. 

Acţiunile au urmărit îmbunătăţirea stării de securitate şi sănătate în muncă, în special în acele ramuri pentru care indicatorii statistici arată o creştere a numărului de accidente, prin conştientizarea angajatorilor şi lucrătorilor asupra rolului securităţii şi sănătăţii în muncă şi a necesităţii respectării legislaţiei în domeniu. 

Anul trecut, în prima jumătate a anului, la ITM Covasna au fost înregistrate un număr de 44 de comunicări de evenimente  și au fost avizate un număr de 36 de dosare de cercetare întocmite de angajator, respectiv accidente care au produs incapacitate temporară de muncă. În urma cercetărilor, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului SSM au constatat că unul dintre accidente a fost soldat cu deces, iar celălalt a fost urmat de invaliditate gradul III.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.