Prima declaraţie a lui Mircea Lucescu este una şocantă! "Vatmanul parcă a vrut să dea peste mine!"
Mircea Lucescu susţine că vatmanul ar fi putut evita accidentul, dar că a părut că a vrut să dea peste maşina lui!
Interviul oferit de Mircea Lucescu dă o cu totul altă lumină circumstanţelor în care a avut loc accidentul rutier în care a fost implicat. Antrenorul susţine că vatmanul tramvaiului care l-a lovit putea evita acest accident şi spune chiar că acesta parcă l-a lovit intenţionat.
"Tramvaiul putea evita coliziunea. L-am zărit la zeci de metri distanţă şi mi-am imaginat că va frâna. Avea timp suficient. Să mă ierte Dumnezeu, dar vatmanul parcă a vrut să dea peste mine!" a spus Lucescu.
Interviul a fost acordat de Mircea Lucescu, pentru ediţia Gazetei Sporturilor, cu puţin timp înainte de a intra în operaţie şi arată că starea sa de spirit era una bun. Nu era speriat de ceea ce îl aştepta.
Varianta vatmanului este cu totul alta însă. Marian Bartoc (48 de ani, foto), vatmanul tramvaiului care s-a ciocnit cu maşina lui Mircea Lucescu, ne-a explicat cum s-a produs accidentul, chiar la o zi după ce acesta a avut loc: "N-am apucat să claxonez, n-am apucat să fac nimic. Lucescu mi-a virat în faţă, la nici doi metri. Nu s-a asigurat sub nici o formă. Nu mă consider vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat. Îl respect ca om, ca antrenor, chiar e unul dintre preferaţii mei".
(libertatea.ro)