ULTIMA ORĂ 3 martie 2014

Codul fiscal modificat: Datele stocate pe servere sau înregistrările audio-video devin probe

de Covasna Media | 791 vizualizări

Se modifică din nou Codul Fiscal, iar ANAF primeşte arme noi în lupta cu evaziunea. Autorităţile vor putea folosi ca probe împotriva rău-platnicilor atât date stocate pe servere, cât şi înregistrari audio-video.

Inspectorii fiscali vor putea utiliza în continuare şi procedurile standard, de solicitare a informaţiilor sau a expertizelor, folosirea de înscrisuri, cercetări la faţa locului, precum şi controale spontane, informează digi24.ro.

Măsura este prevăzută în OUG 8 din 2014, cu privire la modificarea Codului fiscal, a Codului de procedură fiscală şi a altor acte normative a fost publicată în moni­torul oficial de vineri.

Potrivit articolului 49 referitor la mijloacele de probă, al cărui conţinut se modifică, „constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea unei stări de fapt fiscale, inclusiv înregistrări audio-video, date şi informaţii aflate în orice mediu de stocare, precum şi alte mijloace materiale de probă, care nu sunt interzise de lege”.

La alineatul (2) al articolului, se arată că „pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează mij­loace de probă, putând proceda la:

a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane;

b) solicitarea de expertize;

c) folosirea înscrisurilor;

d) efectuarea de cercetări la faţa locului;

e) efectuarea, în condiţiile legii, de controale curente, operative şi inopinate sau controale tematice, după caz.”

Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forţa lor doveditoare recunoscută de lege.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.