Alcoolicii, puşi să-şi plătească spitalizarea
Persoanele care au consumat alcool şi au ajuns la spital cu intoxicaţie etilică trebuie să scoată bani din buzunar. Un proiect de lege, iniţiat de deputatul Tudor Ciuhodaru, îi obligă pe aceşti pacienţi să achite o parte din costurile de tratament, iar dacă nu se achită de datorie, trebuie să muncească în folosul comunităţii.
"Asistenţa medicală acordată în caz de intoxicaţie etilică acută se suportă în proporţie de 30% de către asigurat. În cazul în care acesta nu achită cheltuiala, are obligaţia de a efectua 50 de ore în folosul comunităţii." Aşa sună iniţiativa lui Tudor Ciuhodaru, care a intrat în dezbaterea Senatului.
Iniţiatorul îşi explică propunerea prin faptul că sunt peste 50.000 de cazuri pe an de pacienţi aduşi în stare gravă de ebrietate la spital, iar costurile tratării acestora sunt pe măsură: 25 de milioane de euro pe an, în condiţiile în care o noapte de spitalizare costă între 200 şi 500 de euro pentru astfel de cazuri.
"Proiectul îi vizează pe cei care ajung în serviciul de urgenţă în urma excesului de alcool. Aceştia, după ce vor fi trataţi, vor deconta 30% din cheltuielile medicale sau vor fi obligaţi la muncă în folosul comunităţii. Putem să alegem, mai impunem o coplată sau îi punem pe aceşti oameni care n-au ştiut să se oprească să deconteze cheltuielile medico-sociale", a declarat Ciuhodaru.
Senatorii din Comisia pentru sănătate, care au dezbătut marţi proiectul, nu s-au lăsat convinşi de argumentele deputatului şi au dat raport de respingere.
"Se ajunge la discriminare. (...) Aspectul de unde şi cum plăteşte este foarte important pentru că ăştia nu au nişte resurse covârşitoare şi ce facem, îi executăm silit, le reţinem din ajutor social, le tăiem ajutorul social? Noi îţi dăm ajutor social şi tu te-ai îmbătat? Ce ne facem apoi cu alte boli? O să îi punem să plătească şi pe cei care ajung la urgenţă cu pancreatită că au mâncat(...)? Au fost lacomi, au mâncat şi au ajuns cu pancreatită la spital. L-am pus eu să mănânce? Să îi punem la plată ca să îi educăm să mănânce verdeaţă, să nu mai consume alcool, să ţină posturile şi aşa mai departe. Să îi învăţăm minte", a susţinut, în timpul dezbaterilor, senatorul PDL Tudor Udriştoiu, care s-a opus avizării propunerii legislative.
Proiectul urmează să intre în plenul Senatorului, decizia finală aparţinând Camerei Deputaţilor.
(rtv.net)