Ultima oră: Incendiu izbucnit într-un bloc de pe strada Luceafărului din Sfântu Gheorghe
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) intervin în aceste momente pe strada Luceafărului din municipiul Sfântu Gheorghe, unde un incendiu a izbucnit la un apartament situat la etajul al IV-lea al unui imobil.
Pentru gestionarea rapidă a situației, la locul evenimentului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Din primele date, în locuința de unde a pornit focul nu se aflau persoane în momentul izbucnirii flăcărilor.
„Incendiul este localizat, iar intervenția este în desfășurare pentru lichidarea acestuia și înlăturarea efectelor produse. În urma evenimentului, au fost afectate două locuințe. Totodată, opt persoane au fost evacuate de echipele de intervenție, iar alte șapte s-au autoevacuat”, se arată în comunicatul de presă transmis de ISU Covasna.
Misiunea pompierilor militari este încă în desfășurare. Vom reveni cu detalii pe măsură ce le vom avea.