ACTUALITATE 11 aprilie 2013

Trofeul „Ursul de Aur” vine la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 902 vizualizări

Vineri seara, de la ora 21, Sfântu Gheorghe are onoarea să găzduiască cel mai prestigios trofeu primit de vreun film românesc, „Ursul de aur”, câștigat de pelicula „Poziția Copilului”. În organizarea Asociația de Tineret „Ecou”, la Sala Mare a Teatrului va avea loc proiecția producției care a umplut cinematografele din România, dar și peste hotare, „Poziția Copilului”, în regia lui Călin Netzer, cu Liliana Gheorghiu și Bogdan Dumitrache în rolurile principale.

Aflată în turneu de prezentare atât în țară, cât și în străinătate, echipa de producție a filmului a anunțat că nu poate ajunge, din păcate, la Sfântu Gheorghe, regizorul Călin Netzer și o parte a echipei aflându-se la Varșovia, la premiera în Polonia a deja celebrei sale producții. Din respect pentru spectatorii covăsneni, trofeul „Ursul de Aur” va fi vineri seara la Sfântu Gheorghe, cu ocazia proiecției de gală.

Plus două reprezentații suplimentare cu „Poziția Copilului” la Sfântu Gheorghe!

Datorită numărului extrem de mare de solicitări de bilete, organizatorii au decis să încheie un parteneriat și filmul va putea fi urmărit și sâmbătă și duminică de la orele 20, la Casa de Cultură Municipală „Kónya Ádám” din Sfântu Gheorghe. Informații și rezervări la telefon: 0742769628, Lazar Endre.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ninat, 13 aprilie 2013
Ursul de aur NU este “cel mai prestigios trofeu primit de vreun film românesc”, cum ziceţi. cel mai tare festival de film din lume este cel de la Cannes, unde Cristian Mungiu a obţinut în 2007 citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.