Un abuz este un abuz și punct. Nimic nu vine după el. Nicio scuză, nicio deformare a realității, nicio justificare, nicio tentativă de îndreptare.

Fiecare dintre noi a experimentat, măcar o dată în viața lui, o relație abuzivă. Formele sub care a venit acest abuz au fost diferite de la caz la caz. Un cuvânt, un gest, o lipsă, o ignorare, o lovire. Abuz verbal, fizic, sentimental, social, nu contează, așa cum spuneam, un abuz este un abuz indiferent de haina sub care vine.

Nu crezi că ți se poate întâmpla și ție și te lansezi în discuții moralizatoare și în sfaturi psihologice atunci când apare acest subiect în cercul tău de interes social, fără să înțelegi, decât târziu și dureros, că și tu faci parte din mulțime.

Cea mai întâlnită formă de abuz într-o relație este cea verbală. Atunci când ți se aruncă cuvinte, mascate de supărări. Atunci când omul iubit vorbește în termeni urâți despre tine, despre ai tăi, despre preocupările tale, despre ceea ce ești. Toate astea sunt abuzuri.

Te minte, te înșală, aruncă după tine cu ceva la nervi, te fură, folosește în avantajul propriu o realitate pe care o distorsionează, da, ești într-o relație abuzivă.

Tindem să trecem ușor peste cuvintele celuilalt, îi căutăm scuze sau chiar mai rău considerăm că le-am provocat, deci le merităm.

Indiferent de gradul de educație sau de experiență al fiecăruia, experimentăm, în poveștile noastre de iubire, de prietenie, de colegialitate, în relațiile sociale de orice fel, triunghiul dramei: victimă-agresor-salvator.

Victimă atunci când ți se adresează abuzul, victimă când consideri că meriți, victimă când accepți. Agresor atunci când ești cel care inițiază abuzul, îl întreține, îl perpetuează și salvator atunci când ai senzația falsă că este doar un episod în comportamentul celuilalt și că îl poți schimba.

Cel mai cumplit abuz este cel fizic, dar despre el vom vorbi altădată, acolo încrengăturile psihologice sunt atât de profunde încât doar ajutorul de specialitate te poate ajuta cu adevărat.

Dar dacă după o scurtă anamneză a propriei vieți realizezi că nu ai avut și nu ai un comportament patologic de acceptare a violenței de orice fel ca pe ceva natural și potrivit ție, înseamnă că problema nu este la tine. Așadar, pleacă. Și pleacă repede din acel tip de relație pentru că te va mânca de viu și va începe din interior. Pragul dintre cele două laturi ale acestui triunghi al lipsei de putere, victimă-agresor, este unul foarte fragil și poate fi trecut cu mare ușurință.

De câte ori nu ne-a adus celălalt în postura de a spune ceea ce gândeam cu adevărat, să dăm replică “pe măsura”?

Mai trist și cel mai trist nu mi se pare un abuz din partea celorlalți, pe care îl poți îndepărta din viața ta, ci abuzul propriu. Atunci când cedezi și comiți un abuz asupra propriei educații, a propriilor principii de viață, asupra propriei moralități. Atunci când accepți altceva decât ceea ce meriți, altceva decât ceea ce ai fost educat, altceva decât ceea ce ți se potrivește cu adevărat.

Deși zi de zi în relație cu ceilalți, suntem în primul rând în relație cu noi iar când tragi linie după o zi, după o întâlnire, după o experiență, trebuie să ai sufletul ușor referitor la ceea ce ai făcut și ai fost tu în acea relație. Până la urmă, nu-i așa, cea mai importantă persoană din viața noastră suntem noi înșine.

După ce vei identifica tipul de abuz și vei îndepărta sursa va urma o perioadă în care vei fi furios pe tine, perioadă în care vei vedea cu adevărat realul din relațiile tale și vei înțelege că poți să-ți asumi multe greșeli, multe reacții, multe devieri, dar lipsa de bun simț, de educație, vulgaritatea sau golănia este doar bagajul celuilalt. Nu ești responsabil pentru ceea ce este și ce face celălalt și nici nu trebuie.

Un om în viața căruia nu are loc patologicul va face tot posibilul să nu devină agresor la rândul lui și să înțeleagă că nu este rolul lui și nici nu poate salva pe toată lumea.

Cu ani în urmă citeam ceva ce n-am uitat încă, și sună cam așa: o faptă rea se îndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic.

Un cuvânt poate răni mai mult decât 10 fapte (este adevărat că depinde și de fapte), poate dezbina, poate ucide sentimente, poate pierde un respect, poate modifica un curs al vieții.

Avem parte de relații diverse clipă de clipă, de la intim la cel mai îndepărtat social. În toată vâltoarea întâmplărilor și a sentimentelor oprește-te pentru o clipă și fii propriul tău salvator, nu o victimă sau un agresor.

În fond, nu-i așa, nu iubim cu adevărat ceea ce nu respectăm.

Să începem cu respectul față de propriul corp, față de propria minte, față de propriile valori și principii pentru că în povestea noastră, în primul rând este vorba de noi, și apoi de celălalt. Oameni vom mai întâlni, dar cu noi rămânem până la sfârșit.

(Elena Rotaru)