Trei tone de deșeuri culese de pe malul Oltului
Un număr de 75 de persoane care au participat ieri la acțiunea de colectare a deșeurilor de pe malul Oltului, spre Chilieni și Coșeni, au reușit să adune nu mai puțin de trei tone de deșeuri lăsate în urmă de populație.
Acțiunea a fost organizată de SGA Covasna și Asociația Tinerilor HARIT, împreună cu studenții Universităţii Babeş-Bolyai, extensia Sfântu-Gheorghe, Facultatea de Ştiinţa Mediului, sub sloganul “Apă curată pentru o lume sănătoasă”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenției pentru Protecția Mediului, ing. Vasile Mânecuță, instituție care a coordonat acțiunea, malul Oltului a fost curățat pe o distanță de 5 km, spre satele Chilieni și Coșeni, urmând ca printr-o serie de acțiuni viitoare să fie salubrizată toată zona râului.
Tot ieri, la sediul S.G.A. Covasna, directorul instituţiei, Kovács Ödön, a susținut un simpozion cu tematica Zilei Mondiale a Apelor în care a prezentat importanţa deosebită pe care o are apa în viaţa noastră.
Scopul acestei acţiuni este conştientizarea şi responsabilizarea populaţiei cu privire la importanţa păstrării apelor curate pentru o lume mai sănătoasă.
Ana Sidon