ACTUALITATE Acum 54 minute

Trei din patru contestații au adus note mai mari la Evaluarea Națională în județul Covasna

de Daniela Luca | 176 vizualizări

Majoritatea elevilor din județul Covasna care au contestat notele la Evaluarea Națională au avut de câștigat. Din cele 68 de contestații depuse, 50 s-au încheiat cu mărirea notei, iar rata de promovare a crescut ușor, la 75,81%.

Inspectoratul Școlar Județean Covasna a publicat miercuri rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2026, după soluționarea contestațiilor.

La nivelul județului au fost depuse 68 de contestații, cele mai multe la Limba și literatura română, unde elevii au solicitat recorectarea a 45 de lucrări. Alte 15 contestații au vizat proba de Matematică, iar opt au fost depuse la Limba și literatura maternă.

În urma reevaluării lucrărilor, 50 de note au fost mărite, 15 au fost scăzute, iar trei au rămas nemodificate.

Cele mai multe modificări favorabile elevilor s-au înregistrat la Limba și literatura română. Din cele 45 de contestații depuse la această probă, 34 s-au încheiat cu mărirea notei, în timp ce 11 au dus la scăderea acesteia. La Matematică, 10 note au fost mărite, trei au fost scăzute, iar două au rămas nemodificate. La Limba și literatura maternă, șase note au crescut, una a scăzut, iar una a rămas neschimbată.

După soluționarea contestațiilor, 1.078 de elevi din cei 1.422 prezenți au obținut medii peste 5, ceea ce înseamnă o rată de promovare de 75,81%.

Înainte de contestații, promovabilitatea în județ era de 75,67%, astfel că rezultatele finale au adus o creștere de 0,14 puncte procentuale. Chiar și după această majorare, procentul rămâne ușor sub cel înregistrat anul trecut înainte de contestații, când 76,99% dintre elevii prezenți au obținut medii peste 5.

Contestațiile au adus și o schimbare în fruntea clasamentului județean. Dacă înainte de recorectare cea mai mare medie, 9,52, aparținea unui elev de la Liceul „Kőrösi Csoma Sándor” din Covasna, după afișarea rezultatelor finale primul loc este ocupat de un elev de la Colegiul Național „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, cu media 9,56.

Teme articol: Evaluarea nationala
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.