Trei bărbați prinşi circulând cu autoturisme neîmatriculate și fără permis de conducere
Neobişnuita „recoltă“ de infracţiuni a fost depistată de poliţişti la Băţani, în interval de o oră
La data de 06.10.2020, în jurul orelor 11:00 polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bățani efectuând activităţi de patrulare pe raza comunei, au depistat în localitatea Herculian, pe DC 45, două autoturisme cu număr de înmatriculare provizoriu care aveau termenul de valabilitate expirat.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că cei doi bărbați, în vârstă de 27 respectiv 46 de ani, care se aflau la volanul celor două mașini oprite, nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.
În jurul orei 11.30, în timp ce se aflau pe DC 45 între localitățile Bățanii Mici și Bățanii Mari, conducând cei doi bărbați depistați inițial la sediul Postului de poliție Bățani în vederea demarării procedurilor judiciare, polițiștii au observat un autoturism care se deplasa pe DC 45 fără a avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare.
Polițiștii au oprit pentru control autoturismul în cauză la volanul căruia se afla un tânăr de 22 de ani.
În urma controlului, s-a stabilit că nici acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, iar autoturismul este neîmatriculat.
Cei trei bărbați au fost conduși la sediul Postului de poliție Bățani unde le-au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
(Sursa: IPJ Covasna)