Treasure Hunt la Cortul de Tineret
În cadrul zilelor Sfântu Gheorghe 2012 se va desfăşura un concurs care încetul cu încetul a devenit o tradiţie a Cortului de Tineret şi anume Treasure Hunt. Ajuns la a patra ediţie, acesta este un concurs care cere tinerilor participanţi să aibă o gândire “în afara cutiei” şi le testează abilităţile, viteza gândirii, perspicacitatea, managementul timpului şi desigur, cunoştinţele despre oraşul nostru, toate pentru ca aceştia să poată găsi “comoara” de la capătul vânătorii. Concursul începe sâmbătă la ora 13.00 şi se termină la ora 18.00, când are loc şi premierea.
Pentru a se putea înscrie, participanţii trebuie să-şi formeze o echipă de 3 membri, obligatoriu mixtă (2 băieţi şi o fată sau 2 fete şi un băiat), să-şi găsească un nume de echipă care simt că îi defineşte şi să posteze aceste informaţii pe pagina evenimentul de pe Facebook: Treasure Hunt Saint George 2012. Pentru cei care se decid mai târziu în legătură cu participarea există şi soluţia de a se înscrie vineri între orele 16.00 şi 20.00 la Cortul Tineretului care se găseşte în parcarea Primăriei. De asemenea, echipele înscrise pe pagina evenimentului trebuie să se prezinte între aceste ore pentru a confirma participarea la concurs. Primele 25 de echipe înscrise primesc tricouri cu Treasure Hunt, iar câştigătorii vor avea premii surpriză!
Echipa de organizare a Treasure Hunt Saint George 2012 este formată din Roxana Macarie, Baloga Atilla, Bogdan Ciofârdel şi Ioan Ganea Jr., ajutaţi fiind de către Bogdana Ionescu şi Adina Moisii. Aceştia fie au mai organizat numeroase vânători de comori, fie au participat la acestea, având experinţă atât ca organizatori cât şi ca participanţi şi cu toţii vă asigurăm că Treasure Hunt 2012 va fi un concurs special şi la care distracţia şi buna dispoziţie nu vor lipsi, iar premiile vor fi cu siguranţă pe măsura evenimentului.