Traficul îngreunat din Sfântu Gheorghe pus pe seama mașinilor-școală
Dezbaterea inițiată în Consiliul Local este contrazisă de instructori
În cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, din 25 octombrie a.c., s-au purtat noi discuții pe tema aglomerației din oraș la orele de vârf. Mașinile destinate școlilor de șoferi au fost, de această dată, în centrul atenției. Potrivit primarului Antal Árpád, mașinile-școală care circulă încet ar fi una dintre cauzele traficului, adesea sufocant. Această părere a fost susținută și de alți consilieri, în timp ce unii reprezentanți ai școlilor de șoferi contrazic opinia autorităților și aduc în vedere alte cauze ale ambuteiajelor des întâlnite și în reședința județului Covasna.
Deși covăsnenii nu își petrec ore în șir în trafic, problema aglomerației la orele de vârf este actuală și adesea îi pune în dificultate pe cei aflați la volan. Această problemă a fost readusă în atenția autorităților de reprezentanții poliției, prezenți la ședință. Totodată, mașinile-școală au fost invocate ca fiind una dintre cauzele care împiedică fluidizarea traficului la orele de vârf. Acestea creează blocaje mai ales în apropierea instituțiilor de învățământ. Instructorii spun însă că alta ar fi de fapt cauza aglomerației.
„Legat de circulația în Municipiul Sfântu Gheorghe, avem și aici probleme în general, dar și la orele de vârf. Dimineața de la 7:30 până la 8 și 15 în momentul în care copiii sunt duși la școli și mai avem de asemenea în momentul în care ies de la școală, ar fi undeva 12, 12:30, și după aceea în jurul orei 4. Dar avem probleme și cu oamenii. Avem foarte puțini oameni, poate de aceea uneori nu vedeți polițiști în intersecții, nu mai avem, au tot plecat și din păcate nu ne-au mai venit oameni”, a precizat joi, în cadrul cele mai recente ședințe a Consiliului Local, șeful Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe, Vasilică Curea.
Problema mașinilor-școală, sesizată de autoritățile locale
Circulația mașinilor-școală este interzisă în Sfântu Gheorghe pe unele străzi la orele de vârf, însă primarul a subliniat că acest aspect nu este întotdeauna verificat, iar autoturismele destinate școlilor de șoferi creează adesea probleme circulației.
„Noi am solicitat poliției ca într-un anumit interval de timp și pe anumite rute dimineața, chiar în aceste perioade despre care ați amintit și dumneavoastră, să interzicem accesul mașinilor-școală în zonele foarte aglomerate ale orașului. Am vrut să elaborăm un proiect de hotărâre a Consiliului Local care nu a fost avizat de poliție, primind răspunsul că există deja o legislație în acest sens, însă și eu observ în fiecare dimineață că nu este verificat acest aspect și într-adevăr de foarte multe ori în perioada de vârf (...) chiar în intersecțiile cele mai aglomerate sunt 3 mașini ale celor de la școală și chiar creează probleme circulației. Deci nu se pune problema să nu fiu solidar cu ei, toți am învățat să conducem, dar în aceste perioade și pe anumite rute nu ar trebui să-i lăsăm pentru că practic ar fi circulația mai fluidă”, a spus Antal Árpád.
Și consilierul Debreczeni László susține opinia conform căreia mașinile-școală îngreunează traficul. „Eu în fiecare dimineață îmi duc copiii la școală, mai ales pe partea de sus, lângă școala Varadi. Foarte, foarte multe mașini de școală se deplasează acolo și reduc foarte, foarte mult fluența traficului. Pentru cetățeni chiar ar fi bine să găsim orice modalitate să luăm din trasee acele locuri unde sunt școlile, chiar e foarte deranjant pentru ceilalți participanți”, a spus Debreczeni László.
Șeful Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe, Vasilică Curea, a fost de acord cu opinia expusă de autorități și a declarat că va verifica încă o dată traseele stabilite, iar problema va fi remediată.
„S-a găsit un țap ispășitor”
De fapt cauza aglomerației o constituie infrastructura deficitară și numărul mare de mașini, spune, pe de altă parte, instructorul de la o școală de șoferi din Sfântu Gheorghe, Gică Ionescu. El susține totodată că instructorii sunt conștienți de problemele pe care le pot crea mașinile destinate școlilor de șoferi și încearcă să evite pe cât posibil zonele aglomerate, însă uneori acest lucru este imposibil.
„Aglomerația din oraș se datorează înmulțirii mașinilor care e foarte accentuată și nu mașinilor de școală. Într-adevăr noi circulăm mai încet, dar nu stăm pe loc. Deci dacă se blochează o intersecție, nicidecum nu se blochează din cauza unei mașini de școală. Și închipuiți-vă ce se întâmplă în orașele mari, dacă în orașul ăsta al nostru care este atât de mic avem astfel de probleme. În Brașov, în București nu există astfel de restricții. S-au impus aceste reguli și noi le respectăm și chiar eu în nume personal caut să evit, dar de multe ori se întâmplă că traficul te duce pe o stradă aglomerată. Dacă merge toată coloana și în coloana respectivă există și o mașină de școală, păi nu aia ține pe loc. (...) Noi știm să fluidizăm oarecum traficul, cel puțin cei cu experiență cam știu despre ce e vorba. Străzile nu sunt făcute pentru numărul mașinilor care sunt în trafic la momentul actual. S-a găsit un țap ispășitor, că mașinile de școală blochează traficul – nicidecum”, a declarat sâmbătă, pentru Observatorul de Covasna, instructorul Gică Ionescu.
Traficul greu, lecție bună pentru viitorii șoferi
Pe de altă parte, instructorul susține că dificultățile la care sunt supuși cursanții școlii de șoferi atunci când rămân blocați în trafic, sunt benefice pentru aceștia, întrucât ei trebuie să fie pregătiți pentru orice provocare.
„Dacă noi nu mergem cu ei prin trafic, atunci când ajung în Brașov ce fac? Lasă mașina la marginea Brașovului și merg pe jos? La unele ședințe de condus trebuie să-l implici pe om să țină traficul cu ceilalți. Dar noi încercăm să fluidizăm traficul, nu să-l încurcăm, că nu acesta este interesul nostru. Interesul nostru este să-i învățăm pe acești oameni să se descurce în orice situație. S-a găsit acest nod în papură, că mașinile de școală ar încurca, nu sunt de acord cu treaba respectivă . Te mai surprinde câteodată traficul, nu ai cum să dispari pur și simplu de acolo. Și când te surprinde, trebuie să ții ritmul cu ceilalți. Asta e situația”, a mai spus Gică Ionescu.
Cert este că la Sfântu Gheorghe s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului mașinilor înmatriculate, mai ales în urma eliminării timbrului de mediu din luna februarie a anului trecut. Astfel, lipsa locurilor de parcare nu este singura problemă cu care se confruntă autoritățile. Aglomerația și blocajele de la orele de vârf sunt de asemenea o problemă actuală, însă la fel ca în cazul locurilor de parcare, soluția nu a fost găsită încă. Locuitorii municipiului trebuie să se înarmeze cu multă răbdare nu doar pentru a aștepta o soluție din partea autorităților, ci și pentru a-și păstra calmul în trafic.
Daniela Luca