ACTUALITATE 16 noiembrie 2016

Ţigări netimbrate confiscate de poliţişti

de Covasna Media | 737 vizualizări

La data de 15 noiembrie 2016, poliţiştii din Băţani, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au identificat pe raza de competenţă un bărbat în vârstă de 39 de ani din comună care oferea spre vânzare ţigări netimbrate.

În urma verificărilor efectuate, asupra persoanei au fost descoperite 5 pachete de ţigări netimbrate (100 fire) pentru care nu a putut prezenta niciun document legal de provenienţă. Poliţiştii au luat măsura sancţionării cu amendă contravenţională în cuantum de 500 de lei pentru efectuarea de acte de comerţ cu produse a căror provenienţă nu poate fi dovedită, iar ţigările au fost confiscate.

Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să nu achiziţioneze produse accizabile (tutun, ţigarete, alcool, băuturi spirtoase) decât de la comercianţi autorizaţi şi să verifice existenţa marcajelor fiscale, respectiv timbre sau banderole, produse a căror deţinere poate fi sancţionată penal sau contravenţional.

Compartimentul Relaţii Publice

Agent principal de poliţie Marin Nicoleta

Teme articol: poliţie trafic tigari
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.