Teatrul „Andrei Mureșanu” mai are de așteptat pentru noua sală [FOTO]
Reabilitarea clădirii în care va funcționa Teatrul „Andrei Mureșanu”, unde vor exista și două săli de cinema, se apropie cu pași mărunți de final, însă, după toate probabilitățile, lucrările nu se vor încheia decât în luna noiembrie a acestui an, ceea ce înseamnă că abia din ianuarie 2016 se va putea începe propriu-zis activitatea în noul spațiu. „Așa am planificat, că anul acesta finalizăm lucrările. Dacă și finanțările vor veni așa cum sunt planificate, până în noiembrie se va finaliza aici totul”, a spus primarul Antal Árpád, care a prezentat joi în fața presei locale stadiul lucrărilor în spațiul menționat.
Reprezentantul firmei de construcție care se ocupă de reabilitarea clădirii a subliniat importanța pe care o va avea aceasta pentru Sfântu Gheorghe. „O să fie o clădire foarte modernă aici, cu soluții tehnice la fațade, care sunt cele mai moderne, iar în interior sunt de asemenea materiale moderne: izolații acustice, care sunt necesare. Va fi o clădire reprezentativă pentru oraș”, ne-a spus directorul firmei de construcții, Szőcs Gyula, care a adăugat că au fost probleme în privința structurii de rezistență fiind vorba de o clădire construită în anii ’70, motiv pentru care au fost necesare lucrări de consolidare care au durat mai mult, dar acum, când lucrarea a fost realizată într-un procent de 40%, iar problemele mai grele sunt soluționate, se poate trece la partea de arhitectură și amenajare interioară.
Teatrul „Andrei Mureșanu” va avea aşadar o sală modernă, modulară, care va avea însă o capacitate mică. Conform planului prezentat de Antal Árpád, sala de teatru este planificată să aibă 30 de locuri, care se vor putea extinde până la aproximativ 60. „Numărul locurilor va fi stabilit în funcție de cum se organizează scena. Pe planul acesta sunt 30 de locuri, dar se pot face și 60 de locuri. Depinde de cum este organizată scena, care este modulară”, a spus primarul.