ACTUALITATE 17 ianuarie 2017

Taxa de cazier nu se mai plătește din februarie!

de Covasna Media | 1056 vizualizări

Taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar va fi eliminată de la 1 februarie 2017. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice.

Prin Legea nr. 1/2017 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ce intră în vigoare la data de 1 februarie 2017, a fost abrogată prevederea referitoare la încasarea taxei în cuantum de 10 lei necesară pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice.

Astfel, începând cu această dată, la primirea cererii de obţinere a certificatului de cazier judiciar, nu se va mai solicita chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de 10 lei.

Informaţii privind obținerea certificatului de cazier judiciar de către persoanele fizice

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoanele interesate pot depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de primire cereri și eliberare certificate cazier judiciar.

Cererea trebuie însoțită de actul de identitate valabil (carte de identitate, buletin de identitate, paşaport, carte de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă).

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

De asemenea, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor. Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate.

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora. În ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public, iar în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 noiembrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.

Conţinutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului.

În situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoţită de copia actului de identitate a solicitantului şi de procura autentificată în condiţiile legi.

Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii, fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru Registrul Operatorilor Intracomunitari, în document se înscriu pe lângă sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.

Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor în termen de 10 zile de la data solicitării.

Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

Obținerea certificatului de cazier judiciar de persoana juridică

Serviciile de cazier judiciar de la nivelul inspectoratelor de poliţie județene, eliberează certificate de cazier judiciar persoanelor juridice.

Cererea-tip, cu datele complete de identificare, se depune de persoana juridică prin reprezentant legal, care trebuie să facă dovada calității, la orice unitate ori subunitate de poliţie conectată la ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român).

La depunerea cererii, reprezentantul legal al persoanei juridice, va anexa următoarele documente:

– dovada calității de persoană juridică,

– dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante,

– copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează persoanelor juridice în cel mult 3 zile de la data solicitării.

Compartimentul Relaţii Publice

Agent principal de poliție Nicoleta Marin

 

Teme articol: taxă cazier eliminare
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.