ACTUALITATE Acum 2 ore, 30 minute

Târgu Secuiesc: amenzi de peste 33.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor

de Ștefania Găvăneci | 155 vizualizări

Amenzi de peste 33.000 de lei și permise reținute în urma unei acțiuni de amploare a polițiștilor din Târgu Secuiesc. Sprijiniți de jandarmi, oamenii legii au verificat zeci de persoane și autovehicule pe 3 iunie, atât în municipiu, cât și în patru localități limitrofe, pentru a descuraja faptele antisociale și a asigura liniștea comunității. 

„Polițiștii din Târgu Secuiesc au organizat o acțiune cu efective mărite pe raza municipiului și în localitățile Sânzieni, Petriceni, Valea Seacă și Catalina, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în trafic.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au legitimat și verificat în aplicația eDAC 45 de persoane și au efectuat 12 controale în domeniile rutier, silvic, dar și al respectării normelor de conviețuire socială, a transmis IPJ Covasna. 

În plus, au fost realizate peste 20 de testări cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool. Toate rezultatele au fost negative.

În total, au fost aplicate 42 de amenzi de peste 33.000 de lei. Cele mai multe (29) au vizat nereguli în trafic, unde au fost reținute două permise și retrase cinci certificate, iar 12 amenzi au fost date pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

În aceeași zi în județ a avut loc și o acțiune pentru verificarea respectării normelor privind protecția animalelor. La aceasta au luat parte polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Covasna, alături de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În cadrul activităților au fost legitimate și verificate 27 de persoane, și aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 9.000 de lei.

Cele mai frecvente nereguli constatate au vizat lipsa documentelor sanitar-veterinare obligatorii pentru animalele deținute, precum și neasigurarea unor condiții corespunzătoare de întreținere și bunăstare a acestora.

Polițiștii anunță că astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.