Bărbat din Lemnia, monitorizat cu brățară electronică după ce și-a agresat soția
Un bărbat de 59 de ani din Lemnia este monitorizat cu o brățară electronică și a fost plasat sub control judiciar, după ce și-a agresat soția. Femeia a ajuns vineri, 6 noiembrie, la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe cu multiple traumatisme la nivelul feței.
Cazul a ajuns în atenția autorităților când Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe a primit o sesizare de la Unitatea de Primiri Urgențe.
„Din primele verificări a reieșit că aceasta ar fi fost agresată cu câteva zile în urmă, de soțul său, un bărbat de 59 de ani, la domiciliul comun din Lemnia. În urma examinării medicale, femeia a fost diagnosticată cu multiple traumatisme la nivelul feței”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Covasna.
Polițiștii au stabilit că femeia se afla într-o situație de risc iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu. Agresorul a fost obligat să păstreze o distanță de cel puțin 100 de metri față de soția sa. Pentru verificarea respectării restricției, autoritățile i-au montat un dispozitiv electronic de monitorizare pe care trebuie să îl poarte permanent.
În urma probelor adunate, oamenii legii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore. Ulterior, procurorul de caz a decis plasarea acestuia sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Ancheta este continuată de polițiștii Secției Rurale nr. 2 Târgu Secuiesc, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, în cadrul unui dosar penal pentru violență în familie.
Polițiștii reamintesc faptul că orice persoană care este victima violenței domestice sau care cunoaște o astfel de situație poate solicita sprijinul autorităților.
„Pentru prevenirea unor situații grave și pentru protejarea victimelor, recomandăm:
• să nu ignorați și să nu minimalizați actele de violență, indiferent de gravitatea acestora sau de contextul în care se produc;
• să sesizați imediat Poliția, prin apel la 112, dacă vă aflați în pericol sau sunteți martorii unor acte de violență;
• să solicitați sprijinul autorităților chiar și atunci când agresiunile se produc în familie și există temerea că intervenția ar putea agrava situația;
• să apelați la sprijinul persoanelor de încredere și al instituțiilor specializate, pentru a identifica soluții de protecție, mai transmit oamenii legii”.
Citește și: Abuzuri repetate în familie, la Întorsura Buzăului; un bărbat a fost reținut