Târg de turism activ la Zilele Sfântu Gheorghe
Firmele axate pe turismul activ se mai pot înscrie pentru cele 15 standuri rămase
Camera de Comerţ şi Industrie Covasna organizează în perioada 1-3 mai, de Zilele Sfântu Gheorghe, un târg de turism activ, care continuă demersurile de anul trecut, când în aceeaşi perioadă s-a desfăşurat o expoziţie de wellness. „Anul acesta facem expoziţia de turism activ pentru că vrem să rămânem pe domeniul turismului. Nu vrem să facem nişte târguri generale. Credem că turismul reprezintă un potenţial pentru Judeţul Covasna” – a afirmat preşedintele CCI Covasna, Édler András, care a punctat faptul că bugetul evenimentului este separat de bugetul pentru Zilele Sfântu Gheorghe.
Întins pe o suprafaţă de 300 mp, cortul de anul acesta va fi poziţionat în centrul oraşului, pe aleea din faţa Parcului Elisabeta. El are o capacitate de 26 de standuri a câte 9mp, dintre care, în acest moment, mai sunt disponibile 15 spaţii de stand. Astfel, companiile interesate să participe la eveniment se pot înscrie în condiţiile prezentate pe site-ul www.ccicov.com.
Fiind o expoziţie tematică, sunt aşteptate să participe numai acele firme axate pe turismul activ, chiar dacă este vorba despre firme mici, care nu au investit prea mult în campanii de marketing şi nu sunt destul de bine cunoscute de amatorii de călătorii.
Alăturat cortului mare, Oficiul Naţional de Turism al Ungariei va amenaja un spaţiu expoziţional în care vor fi prezentate pachete turistice din ţara vecină. Organizatorii au anunţat că pe lângă pachetele turistice, consumatorii vor putea descoperi la standurile din cele două corturi şi echipamente speciale pentru turismul activ.
Prin turism activ se înţelege acea categorie de servicii care înglobează activităţi pentru relaxare şi odihnă şi de petrecere a timpului liber, precum echitaţie, schi, pescuit, ciclism, mountain bike, vânătoare, drumeţii, parcuri de distracţie etc. „Cine nu intră în temă o să fie exclus. Nu vrem să facem cu orice preţ expoziţia. Dorim să creăm o imagine şi în mentalitatea oamenilor, aşa încât aceştia să înţeleagă ce este turismul activ, care este din ce în ce mai căutat” – a spus László Endre, directorul Transilvania Tourism Service.
În cadrul expoziţiei se va organiza şi o tombolă cu premii strict încadrate în tematică. Premiul cel mare urmează a fi stabilit, însă, pe lângă acesta, se vor mai câştiga peste zece pachete de wellness şi turism activ (un weekend într-o zonă cu turism activ). De asemenea, în timpul expoziţiilor, toate pachetele oferite la standurile expoziţionale vor fi vândute cu o reducere de 10%.