ACTUALITATE 28 septembrie 2018

Târg de Toamnă cu paie și bănuți pentru copii

de Covasna Media | 1004 vizualizări

În perioada 29-30 septembrie Piața Centrală a municipiului Sfântu Gheorghe se va umple de viață și paie, cu această ocazie organizându-se cea de-a opta ediție a Târgului de Toamnă. În afară de târgul tradițional, muzica populară și dansul popular, evenimentul va găzdui chiar și jocul de strângere a bănuților, organizată anual spre bucuria copiilor.

În cadrul Târgului de Toamnă, atât în cursul zilei de sâmbătă, cât și duminică, numeroase asociații și organizații civile vor susține activități pentru copii pe tema Toamnei. Copiii vor avea ocazia să colecteze bănuți la fiecare activitate la care participă, bănuții putând fi apoi schimbați pe ceea ce doresc ei să cumpere din Magazinul Târgului.

În cortul amplasat în fața Spațiului Expozițional de Artă Contemporană MAGMA copiii vor avea ocazia să-și realizeze Zâna de Toamnă din lână, sacuri-fotolii din textile sau îngeri din fire sau ață. În fața Galeriei Gyárfás Jenő, sucursala Sfântu Gheorghe a organizației Caritas din Alba Iulia ne va oferi posibilitatea să facem cunoștință cu jocurile tradiționale, ei fiind de mulți ani parteneri ai Târgului de Toamnă. Copiii au avut deja ocazia să se întâlnească cu Demeter Éva în cadrul a mai multor evenimente organizate în municipiu, însă de data aceasta o vor găsi în cortul Mierii susținând un spectacol de teatru de hârtie. Anul acesta o pată de noutate este adusă de frunzele de toamnă create de Ütő Kinga, pe care copiii o vor putea realiza cu ajutorul tehnicii înnodării firelor. În cadrul activității susținute de Asociația Ispiláng se vor putea realiza păpuși din coajă de mere.

În Magazinul Târgului, copiii vor putea cumpăra cărți pe bănuți, astfel putând să-și strângă bănuții pentru a cumpăra cărțile „Kincses Sepsiszentygyörgy“ (Comorile Sfântu Gheorghe),“Sepsiszentgyörgy Gyerekeknek“ (Sfântu Gheorghe pentru copii) sau „Csöppnyi Családkalandok“ (Mici aventuri de familie). Târgul va pune la dispoziție chiar și bijuterii create din os, legume create din materiale textile, respectiv, de când Asociația Crescătorilor de Albine din județul Covasna este partener al evenimentului, nici mierea sănătoasă nu poate lipsi de la eveniment. Turta dulce este deja o tradiție a evenimentului, însă o noutate o reprezintă cartea poștală a Târgului de Toamnă, pe care școlarii, elevii, sau chiar și cei mici (cu ajutorul părinților) o vor putea trimite prin poștă.

Programele destinate copiilor din cadrul Târgului de Toamnă sunt întotdeauna organizate în jurul jocurilor tradiționale, a activităților meșteșugărești sau a tematicii anotimpului de toamnă, având ca scop dorința de a le prezenta copiilor jocurile tradiționale și de îi face pe copii să se bucure de toate cele oferite de sezonul de toamnă.

Întregul program al Târgului de Toamnă poate fi vizionat pe pagina de internet al Casei de Cultură Kónya Ádám, respectiv pe www. kultur.ro.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.