ACTUALITATE 5 noiembrie 2024

Tânăr aflat sub influența alcoolului a lovit o mașină pe contrasens

de Ana Chiricescu | 1069 vizualizări

Un tânăr în vârstă de 24 ani, din comuna Bățani, este vizat acum de un dosar penal după ce, aflat sub influența alcoolului, a pătruns pe contrasens, a lovit o altă mașină și apoi a părăsit locul accidentului.

S-a întâmplat duminică, pe Drumul Comuna (DC) 42, în afara localității Filia.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Baraolt au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DC 42, în afara localității Filia, un autoturism a pătruns pe contrasens și a lovit un alt vehicul, iar conducătorul auto a părăsit locul evenimentului. Polițiștii au identificat rapid autoturismul implicat, acesta fiind condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Bățani. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a informat IPJ Covasna.

În acest caz, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Din păcate, nu este primul caz în care un șofer beat a fost prins în trafic de polițiștii covăsneni în acest final de săptămână. Un alt exemplu oferit luni de oamenii legii este cel al unui bărbat de 30 de ani, prins conducând un autovehicul cu o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Zagon. În urma cercetărilor s-a descoperit faptul că acesta nu avea nici permis de conducere.

Reamintim că, potrivit legislației,valorile între 0,001 mg/l și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă și suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile. În cazul unui accident rutier, suspendarea este aplicată pentru 120 de zile. 

În cazul în care valoarea indicată de aparatul etilotest depășește 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se vor recolta probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Este infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau cu amendă conducerea unui vehicul sub influența alcoolului a cărei valoare depășește 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

De altfel, în urma acțiunilor de control din finalul de săptămână trecut, polițiștii au dat peste 40 de amenzi, în valoare totală de peste 78.000 de lei pentru neregulile descoperite în trafic.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.