Tabără malteză pentru copiii sinistraţilor din Ungaria
Serviciul de Ajutor Maltez va organiza o tabără pentru copii din Ungaria, afectaţi de efectele inundaţiilor din ultima perioadă. Tabăra se va desfăşura între 5 şi 11 iulie şi va avea ca locaţie Kilometrul 7 spre Vâlcele.
Preşedintele de onoare al Serviciului de Ajutor Maltez din România, Puskas Balint, a declarat că tabăra se înscrie în programul de ajutorare dat de Serviciu, de-a lungul timpului, în astfel de cazuri în care oamenii sunt afectaţi de situaţii naturale neprevăzute.
„Tabăra de la Sfântu Gheorghe se va adresa copiilor proveniţi din familiile sinistrate din Ungaria, dar şi celor proveniţi din familii sărace din România. Pe 10 iulie vom organiza şi o zi a porţilor deschise ale acestei tabere, în care oamenii vor putea veni să-i cunoască pe copii şi chiar să le doneze bani sau jucării”, a declarat Puskas Balint, adăugând că există o mare satisfacţie în faptul că s-a reuşit, în ultima perioadă, o colaborare foarte bună între Serviciul de Ajutor Maltez şi autorităţile locale.
Cei care doresc să facă donaţii pentru susţinerea acţiunilor de caritate al Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe şi inclusiv a Taberei din 5-11 iulie o pot face la sediul Serviciului - strada Pescarilor nr 34-A Sfântu Gheorghe, sau pot depune sume de bani direct în contul bancar deschis la BRD Sfântu Gheorghe: RO70BRDE150SV01414441500.
Serviciul de Ajutor Maltez este cea mai mare organizaţie de binefacere din lume, având ambasadori în 83 de ţări.
Monica Vajna
Foto: wordpress.com