Tabăra de Arheologie Experimentală „CronOs” Păuleni-Ciuc „Dâmbul Cetăţii”
Viaţa comunităţilor umane preistorice a fost condiţionată de o serie de factori: sedentarizarea comunităţilor umane, domesticirea animalelor, vânătoarea, practicarea agriculturii, a metalurgiei (cuprului, aurului şi bronzului), precum şi confecţionarea uneltelor, obiectelor şi armelor din diferite materii prime. Dintre acestea, menţionăm accesibilitatea şi prezenţa materiilor dure animale prelucrabile (osul, cornul, dinţii, cochiliile, scoicile etc.), provenite din practicarea creşterii animalelor, vânătoare şi pescuit.
Pentru ca tinerii să cunoască mai bine preistoria, într-un mod accesibil, precum şi valoarea sitului de la Păuleni-Ciuc „Dâmbul Cetăţii” jud. Harghita, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR, Sf. Gheorghe, Covasna), Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN, Bucureşti), Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” – Facultatea de Istorie din Bucureşti (UCDC – FI), Complexul Muzeal Judeţean Neamţ din Piatra Neamţ (CMJN, jud. Neamţ), Muzeul Brăilei (MB, jud. Brăila) şi Asociaţia Cultural-Ştiinţifică „Carpaţii Răsăriteni” (Sf. Gheorghe, jud. Covasna), organizează în perioada 9-16 iulie Tabăra de Arheologie Experimentală „CronOs” Păuleni-Ciuc „Dâmbul Cetăţii”, jud. Harghita.
Tabăra de arheologie experimentală din anul 2012 este dedicată elevilor de liceu şi studenţilor din ţară şi străinătate, în scopul însuşirii de cunoştinţe cu privire la metodele tehnologice de confecţionare a obiectelor din materii dure animale (osul, cornul, dinţii, cochiliile, scoicile etc.), precum şi despre Epoca Cuprului (civilizaţia Cucuteni-Ariuşd), Epoca Bronzului (culturile Costişa şi Wietenberg) şi despre cercetarea arheologică sistematică din România.
Activităţile din Tabăra de Arheologie Experimentală „CronOs” îşi propun reconstituirea modului de realizare a unor artefacte de os descoperite în cadrul cercetărilor desfăşurate la Păuleni-Ciuc – „Dâmbul Cetăţii”, jud. Harghita, sau cunoscute şi folosite în cursul eneoliticului şi epocii bronzului din Transilvania (unelte, podoabe, arme), şi studiul macro- şi microscopic al urmelor generate de procedeele de fabricare şi de utilizarea specifică.
Printre activităţile taberei se numără:
- Observarea tehnicilor de cercetare a săpăturilor arheologice;
- Istoria exploatării şi utilizării materiilor dure animale;
- Recoltarea materiei prime (os, corn, scoici, dinţi) necesare realizării experimentelor;
- Procedeele şi metodele de prelucrare a materiilor dure animale;
- Metodele de utilizare a pieselor din materii dure animale.
Numărul total de locuri de tabără este limitat la 14 (7 studenţi şi 7 elevi de liceu). Masa şi corturile pentru cazare sunt asigurate de organizatori, fiind gratuite!
Înscrierile se fac până în data de 2 iulie, la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, secretariat: 0267-314.139. Documentele necesare înscrierii pot fi descărcate şi de pe www.mncr.ro.