ACTUALITATE 23 noiembrie 2009

Staţiunea Vâlcele şi-a regăsit „turiştii”

de Covasna Media | 1792 vizualizări
Secţia specială din staţiune a fost ieri una dintre cele mai solicitate, până după-masă peste 130 de oameni votând aici [singlepic=611,250,250,,left]La vreme de alegeri, politicienii îşi aduc aminte de mai toate categoriile sociale şi scot din tolba promisiunilor un slogan şi o vorbă bună pentru toţi. Convinşi de promisiuni sau de stimulente concrete mai mult sau mai puţin consistente, zeci de „turişti” – şi nu oarecare, ci în special romi - redescoperiseră ieri staţiunea Vâlcelele. Pe la prânz, un grup consistent de

Secţia specială din staţiune a fost ieri una dintre cele mai solicitate, până după-masă peste 130 de oameni votând aici

La vreme de alegeri, politicienii îşi aduc aminte de mai toate categoriile sociale şi scot din tolba promisiunilor un slogan şi o vorbă bună pentru toţi. Convinşi de promisiuni sau de stimulente concrete mai mult sau mai puţin consistente, zeci de „turişti” – şi nu oarecare, ci în special romi - redescoperiseră ieri staţiunea Vâlcelele.

Pe la prânz, un grup consistent de romi stă la taclale la uşa secţiei de vot şi se pregăteşte să intre la urne. Nu seamănă deloc cu cei de-ai locului şi femeile mai sperioase îşi şoptesc între ele, în maghiară, „oare are ceva dacă votăm aici şi nu la Sfântu?”. Nu par deloc să fi venit întâmplător, la fel cum nu întâmplător tot ieri prin Vâlcele romii erau plimbaţi cu Volkswagen-uri dintrun loc în altul.

Credem însă că nu întâmplător după vot mai mulţi au fost văzuţi ieri buluc în faţa casei unuia dintre membrii unui partid din comună sau în preajma unor apropiaţi ai acestui partid care dă culoarea autorităţilor locale de aici. Votanţii de la această secţie specială sunt verificaţi nume cu nume de către partide care au avut reprezentanţi aici, iar în cazul în care se descoperă vreo neregulă, cei care au votat de două ori sunt pasibili de dosare penale.

Din câte spun oamenii din staţiune, ieri prin Vâlcele au putut fi văzuţi mai mulţi romi aduşi special din Sfântu-Gheorghe, Sânpetru, Hăghig şi cam de peste tot de unde s-au putut atrage nişte voturi.

Alegeri noi, probleme vechi

Pe lângă turişti, mai sunt şi sătenii, cei de-ai locului. Deşi au ieşit la urne, problemele care îi frământă în general sunt cu totul altele decât politica şi alegerile.

Între două propoziţii despre ce aşteaptă ei de la candidatul ales sau de la politica asta, se strecoară fraze interminabile despre frământările vieţii, despre justiţia nedreaptă, despre cum „ne mint şi ne fură” politicienii ăştia, despre vecinul de vis-a-vis care uitaţi ce amărât e şi nu primeşte decât banii după copii, sau despre motivele pentru care tata nu l-a lăsat să se însoare cu fata iubită.

Din poartă în poartă cum mergi de-a lungul drumului, câte un cap curios şi întrebător iese în pridvor sau la poartă să-l întrebi şi pe el de viaţă. Ce ziceţi, aţi fost la vot? Ce aşteptaţi de la cel ales? „Ştiţi ce, eu sunt bătrân, am 84 de ani, mi-e totuna. Indiferent cine rămâne, cum rămâne, azi sunt, mâine nu, nu mă interesează”, spune un bătrânel ieşit în poartă, după care ne povesteşte despre fata lui, despre soţie şi începe apoi să se întrebe retoric oare care o fi fost mai bun dintre candidaţi şi dacă a ales bine. „Eu am pus şi pe ăsta” – şi arată spre afişul roşu cu Geoană lipit de un gard, „şi pe Hunor, şi îmi place şi Băsescu, că vine între oameni şi îi plac copiii, şi mie îmi plac copiii” – mai spune un alt nene, şi cu asta ne-am lămurit ce s-a ales de votul lui.

„Eu zic că merită, trebuie mers. Promit politicienii, dar e greu să facă şi ei, e greu că ţara e distrusă, indiferent cine iese, va fi e greu, e greu cînd începi ceva distrus să repari. Părerea mea e că s-a furat şi s-a minţit, asta e părerea mea. O să merg la vot, şi la referendum, sunt de acord şi cu reducerea numărului de parlamentari. Ce vreau e justiţia să se schimbe, justiţia normal ar trebui să fie o balanţă care să cântărească adevărul şi să-l facă, cine e vinovat să plătească, cine e nevinovat să fie pus în drepturi, eu am fost cercetat pentru o faptă care nu subzistă şi nu m-a despăgubit nimeni, am făcut foamea”, mai spune un alt sătean.

La noi în judeţ au fost amenajate cu ocazia alegerilor 286 de secţii normale şi 48 speciale, la urne fiind aşteptaţi peste 183.000 de alegători. Spre seară, prezenţa la vot în judeţ era de aproximativ 40%, una dintre cele mai scăzute din ţară.

Ana Sidon

Teme articol: romi frauda turism electoral
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ion Ciobanu, 23 noiembrie 2009
He he, numai lume bună. Păcat că n-aţi fost la Baraolt, să vedeţi cum îi fraiereau pe "bruneţi", doar că nu i-a dus nimeni în altă localitate, şmecheria s-a făcut local. Dacă s-ar citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.