ACTUALITATE 26 martie 2019

Stație de reparat biciclete, montată în centrul municipiului

de Daniela Luca | 1007 vizualizări

Peste 60 de bicicliști au pedalat anul trecut pentru această cauză

Lângă magazinul Bertis din zona centrală a municipiului Sfântu Gheorghe a fost montată recent o stație de reparat biciclete. Fundația Comunitară Covasna a achiziționat această stație din banii adunați în campania „Pedalează pentru un scop bun”, care a avut loc în luna septembrie a anului trecut. Predarea oficială va avea loc miercuri, 27 martie, de la 13:00.

A VI-a ediție a evenimentul „Pedalează pentru un scop bun” care a avut loc în luna septembrie a anului trecut a avut ca scop colectarea de fonduri necesare pentru achiziționarea și montarea unei stații cu pompă și scule de reparat bicicleta, Mantis Urban, în valoare de 1.500 de euro.

Atunci au făcut față provocării și au pedalat pentru un scop bun 62 de participanți, dintre care 18 copii. Prin eforturi comune, s-a reușit îndeplinirea scopului propus, acela de a colecta fonduri necesare pentru achiziționarea pompei.

Deși inițial organizatorii preconizau că stația va fi amplasată în apropierea restaurantului Tribel de lângă Primăria Sfântu Gheorghe, în cele din urmă aceasta a fost montată lângă magazinul Bertis din centrul orașului, pe strada Kossuth Lajos 1.

Acțiunea „Pedalează pentru un scop bun”, lansată în 2012, a reușit să organizeze 9 evenimente sportive la care au participat peste 3.000 de participanți în Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe, iar anul viitor organizatorii își propun să desfășoare un asemenea eveniment și în Covasna.

De-a lungul timpului, acțiunea a reușit să colecteze peste 100.000 de lei și să sprijine numeroase cauze, iar inițiatorii  au precizat în repetate rânduri că „Pedalează pentru un scop bun” are un dublu scop – acela de a finanța proiectele comunitare, dar și de a responsabiliza și implica membrii comunității în susținerea lor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.