ACTUALITATE 22 decembrie 2015

Spital Judeţean modern la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 1829 vizualizări

Conducerea Consiliului Judeţean Covasna şi reprezentanţii presei au vizitat împreună lucrările de investiţii ce se desfăşoară în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe. Una dintre cele două componente mari ale proiectului care vizează reabilitarea spitalului, achiziţia de echipamente a fost realizată în totalitate, iar lucrările de construcţie au fost finalizate în proporţie de 80 la sută, astfel că până la finele acestui an lucrările vor fi executate în proporţie de 90 la sută.

„Întârzierea relativă a lucrărilor se datorează dificultăţilor în sistemul de gestionare a achizițiilor publice. Construcţia nu se compară cu o balanţă de farmacie, pe parcurs se ivesc numeroase probleme neprevăzute” – a spus Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna. Cu aprobarea Comisiei Europene, termenul de finalizare a tuturor proiectelor finanţate din fonduri europene a fost prelungit, la nivel naţional, până la data de 30 iunie 2016, astfel că, restul de 10 la sută din lucrări, în valoare de 5.250.000 lei, va fi finanţat din bugetul propriu al judeţului pe anul viitor.

Spitalul Judetean santier decembrie 2015 - 06

Vizitând Secţia de cardiologie care este modern echipată, Tamás Sándor a spus: „Scopul nostru este modernizarea sistemului de sănătate din Covasna. Începând din 2010, anul în care fostul ministru Cseke Attila a realizat descentralizarea spitalelor, sistemul de sănătate din judeţul Covasna funcţionează mult mai bine şi a devenit mai coerent. Datorită faptului că managerii sunt aleşi local, lucrăm și gestionăm mai eficient resursele materiale şi fondurile accesate. Pe lângă modernizarea Spitalul Judeţean care tratează anual mai multe zeci de mii de pacienţi, este importantă, de asemenea, modernizarea şi asigurarea funcţionării centrelor sanitare din Baraolt, Târgu Secuiesc şi Covasna. Toate acestea noi le realizăm din resurse financiare locale, pentru că problemele nu sunt soluţionate de bugetul administrației centrale. Datorită bunului management al spitalului, luna trecută a fost asigurată bursa din programul guvernamental pentru 18 medici rezidenţi din cei 29 care lucrează la acest spital. Prin eforturi proprii şi cu ajutorul surselor externe depunem eforturi pentru a crea un mediu favorabil pentru ca medicii să vină sau să rămână acasă.”

Relocări de secţii

Managerul Spitalului Judeţean, András-Nagy Róbert, a atras atenţia că vor fi modificări şi în ceea ce priveşte locaţia diferitelor secţii: la subsol vor fi amplasate Unitatea de primiri urgenţe şi Laboratorul de radiologie, la parter: Secţia de maternitate, cabinetele ambulatorii, birourile şi laboratoarele, la etajul întâi: Secţia de anestezie şi terapie intensivă, blocurile operatorii şi Secţia ortopedie, la etajul doi: Secţia chirurgie, la etajul trei: Secţia cardiologie şi Secţia ginecologie. La etajul patru va fi amplasată Secţia de maternitate şi neonatologie, iar la etajul cinci Secţia pediatrie. Conducerea spitalului doreşte ca după lucrările de modernizare pacienţilor şi angajaţilor să li se ofere un mediu prietenos, de aceea clădirea va fi mai bogată şi în culori. Un alt beneficiu important al proiectului este acela că în saloane şi blocuri operatorii va intra aer tratat, acesta fiind un aer foarte curat şi steril.

S-au livrat în totalitate echipamentele medicale noi, la standarde europene: mesele de operaţie şi accesoriile acestora, lămpile de operaţie – accesoriile acestora fiind montate deja, iar paturile pentru terapie intensivă urmează a fi amplasate în săli – am aflat de la Besenyei István, directorul societăţii care a livrat aparatura medicală. Acesta a asigurat pe cei interesaţi că, după finalizarea lucrărilor, aparatura medicală va fi montată şi pusă în funcţiune de specialiştii firmei care vor efectua şi instruirea personalului pentru folosirea acestora.

Spitalul Judetean santier decembrie 2015 - 10

La întrebarea noastră, Bodó Judit, asistentă medicală de obstetrică-ginecologie, cu o activitate de 15 ani în cadrul spitalului, a spus: „Echipamentul modern ne uşurează munca şi bineînţeles asigură confortul pacienţilor. La Secţia de maternitate saloanele sunt dotate cu frigidere, televizoare, paturi şi jaluzele verticale şi includ băi complet echipate. De asemenea, pacienţii apreciază pozitiv lucrările de modernizare, prietenii şi cunoştinţele mi se adresează chiar şi pe stradă să-şi exprime experienţele. Până în prezent, am remarcat de numeroase ori că tinerele mame au ales un spital din alt oraş sau judeţ pentru a naşte, dar acum tot mai multe femei vin să nască la noi, datorită izolatorului şi salonului individual amenajat. Consider că la Secţia de maternitate a Spitalului Judeţean există toate cele necesare pentru siguranţa şi confortul pacienţilor. Începând cu data de 1 decembrie, în cadrul spitalului a fost implementat programul ATLAS med, datorită căruia întreaga activitate medicală este gestionată prin intermediul acestui sistem informatic care le uşurează munca în mod considerabil.”

Consiliul Judeţean Covasna

Biroul de presă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
alex, 23 decembrie 2015
Foarte bine!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.