ACTUALITATE 4 aprilie 2017

Spiritul civic le-a fost de ajutor polițiștilor la identificarea autorilor unui furt

de Covasna Media | 1021 vizualizări

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din Târgu Secuiesc au fost sesizați de către un bărbat din localitatea Lunga, despre faptul că a observat mai multe persoane care au părăsit în grabă un imobil învecinat.

În urma acestei sesizări, oamenii legii au instituit mai multe filtre şi în scurt timp au identificat un grup format din doi bărbaţi şi cinci femei, toți din județul Dolj, care se deplasau cu un autoturism înmatriculat în străinătate. În urma verificărilor, asupra acestora a fost identificată o sumă considerabilă de bani care, ulterior, s-a dovedit că a fost sustrasă dintr-o locuință din Lunga. Prejudiciul în valoare de peste 6.000 de lei a fost recuperat.

Paza bună trece primejdia rea! Pentru a nu cădea victime ale hoților din locuințe, adoptați câteva măsuri de precauție:

– Ţineţi uşa de la intrarea în locuinţă încuiată, chiar dacă sunteţi acasă ori plecați numai pentru scurt timp.

– Dacă locuiți la bloc, iar scara imobilului este prevăzută cu interfon de la care sunteţi apelat, permiteţi accesul doar persoanelor care vă vizitează pe dumneavoastră.

– Dacă la uşa dumneavoastră se prezintă persoane necunoscute care vând/cumpără sau vor să vă prezinte unele produse, evitaţi-le. În nici un caz nu le permiteţi pătrunderea în locuință.

– Atunci când un necunoscut pretinde că reprezintă o instituţie, deschideţi uşa atât cât permite lanţul de siguranţă şi verificaţi-i o viză lunară sau trimestrială valabilă pentru anul în curs, să nu aibă ştersături, iar liniile ştampilei de pe fotografie să coincidă cu liniile ştampilei de pe fila pe care este lipită.

– Nu lăsaţi bilet în uşă sau mesaje pe robotul telefonic, prin al căror conţinut să se certifice absenţa dumneavoastră din locuinţă.

– Nu daţi curs întâlnirilor propuse telefonic de persoane necunoscute, indiferent de motivul invocat de acestea. Un astfel de pretext constituie o modalitate de a vă face să părăsiţi locuinţa care între timp poate fi spartă.

– Evitaţi găzduirea temporară a persoanelor necunoscute.

– Dacă observați persoane străine care nu își justifică prezența, semnalați poliția în cel mai scurt timp cu privire la acest fapt.

– Dacă lipsiţi o perioadă mai îndelungată din locuinţă, încredinţaţi supravegherea acesteia unei persoane de încredere, iar dacă la revenire constataţi urme de forţare a uşii, nu pătrundeţi în locuinţă şi anunţaţi de urgenţă evenimentul prin numărul de urgență 112.

Autorii au fost identificați și în cazul altor furturi comise pe raza municipiului Sfântu Gheorghe

La data de 2 aprilie 2017, Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, despre faptul că în urmă cu o zi, în timp ce se afla într-un bar din oraș, persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil lăsat la încărcat. În urma activităţilor de investigare desfășurate în cauză, a fost identificat făptașul în persoana unui tânăr de 24 de ani care este cercetat acum pentru furt.

Tot polițiștii din Sfântu Gheorghe au identificat doi miori, unul de 14, celălalt de 17 ani, bănuiți de comiterea unui furt. Din cercetări a reieșit că, la începutul lunii martie, cei doi au distrus instalația de răcire a unui patinoar din oraș și au sustras circa 25 de metri de cablu electric pe care, ulterior, l-au valorificat către o terță persoană.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

(IPJ Covasna)

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.