ACTUALITATE 1 aprilie 2021

Sistemul de iluminat de pe 15 străzi din Sfântu Gheorghe va fi reabilitat

de Daniela Luca | 961 vizualizări

Valoarea lucrărilor este de peste 6,3 milioane de lei, plus TVA

Un proiect de hotărâre care prevede aprobarea studiului de fezabilitate „Reabilitarea iluminatului public pentru zonele Centru, Gării, Ciucului, Crângului și Piața din Municipiul Sfântu Gheorghe” a fost aprobat în unanimitate în plenul Consiliului Local Sfântu Gheorghe, reunit în ședința ordinară de miercuri, 31 martie. 

„Este vorba de patru cartiere unde în total pe 15 străzi am dori să reabilităm iluminatul public. Valoarea investiției ar fi de 6.303.441 de lei plus TVA”, a spus în cadrul ședinței ordinare a CL Sfântu Gheorghe, primarul Antal Árpád.

Sistemul de iluminat din aceste zone prezintă o serie de deficiențe, cum ar fi rețele electrice și echipamente învechite, ineficiente și cu un grad înalt de uzură sau costuri cu energia electrică nejustificat de mari față de eficiența luminoasă, se arată în proiectul de hotărâre. 

Aceeași sursă precizează că se înregistrează un număr mare de reclamații și implicit intervenții, fapt care duce la nemulțumirea contribuabililor. 

În zona Centru vor fi vizate străzile Józef Bem și Tavaszy Sándor, în zona Gării străzile Aleea Hărniciei, Aleea Prieteniei și strada Avântului. În Ciucului iluminatul va fi reabilitat, conform proiectului, pe strada Romulus Cioflec, în zona blocurilor 1, 2, 8-10, 18-23 și pe strada Crinului, în zona Blocurilor 11-16, 30-33 și 35. 

Proiectul prevede reabilitarea iluminatului public și în zona Crângului, mai exact pe străzile Sălciilor (tronson str. Nicolae Iorga – str. Crângului ), Crângului (zona blocurilor 9, 13 – 22, 35, 36) și Nicolae Grigorescu. 

În zona Pieței, iluminatul va fi reabilitat pe străzile Császár Bálint, Aleea Textiliștilor, Bánki Donát (tronson str. Fabricii – str. Kriza János), se mai arată în același proiect. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.