ACTUALITATE 1 mai 2017

Sinteza Zilelor Sfântu Gheorghe

de Observatorul de Covasna | 2072 vizualizări

După nouă zile de activități, circa 300 de evenimente în peste 40 de locații, putem, într-un final, să ne adunăm gândurile și să privim într-o retrospectivă, încă fierbinte, cea de-a 26-a ediție a Zilelor Sfântu Gheorghe. Probabil sub cupola celui mai mare eveniment din județul Covasna, activitățile organizate în perioada 22 – 30 aprilie s-au axat în acest an pe legenda patronului spiritual, Sfântul Gheorghe, fiind totodată și anul implicării comunității.

Carla’s Dreams, Șuie Paparude, legendara trupă rock Nazareth, dar și mulți alți artiști, mai mult sau mai puțin cunoscuți, au cucerit impunătoarea scenă principală a evenimentului și le-au oferit momente de neuitat locuitorilor orașului Sfântu Gheorghe și nu numai. (Mai multe imagini aici)

carlas dreamsDuminica 205 Nazareth

 

 

 

 

 

 

Printre noutățile ediției s-au numărat expoziţia de turism „Curtea cu Ruine – meleaguri, gusturi, călătorii”, Outsider Music Fest, Parada Comunității sau reamplasarea scenei principale în fața Prefecturii și a Consiliului Județean.

„Noi credem că a fost o sărbătoare frumoasă. (…) Am început de 22 aprilie cu un concert de deschidere extraordinar, concertul Queen Classics by Vlad Maistorovici, în colaborare cu Orchestra Simfonică Bucureşti, care au reinterpretat partituri clasice şi care au avut trei bisuri, şi am încheiat Zilele Sfântu Gheorghe duminică seară, cu un spectaculos foc de artificii, la pregătirea căruia am lucrat timp de două luni de zile cu un grup de artişti din municipiul nostru şi o echipă pirotehnică din Braşov, care a câştigat anul trecut premiul publicului şi marele premiu al juriului la Pyronale Berlin, cea mai renumită competiţie de artă pirotehnică din Europa. Sper că a fost o surpriză plăcută pentru toată lumea şi am reuşit să închidem evenimentul cu un show extraordinar şi un mesaj pentru public. Anul 2017 este anul comunităţii la Sfântu Gheorghe, anul participării comunităţii şi am vrut să se simtă acest lucru”, a spus coordonatoarea activităților, Knop Ildikó, potrivit Agerpres.

„Pentru a 26-a oară trăiesc aceste clipe minunate, în care pot să observ că această muncă de cinci – șase luni pe care am depus-o pentru a pune pe roate această „mașinărie” a început să funcționeze. Este o muncă imensă, dar se pare că are rost să se întâmple așa pentru că dacă ne uităm în jur vedem mii de oameni care se bucură de aceste manifestări, menite să închege această comunitate, a cetățenilor din Sfântu, dar nu numai”, ne-a declarat și administratorul public al orașului, Czimbalmos Csaba, vineri, în deschiderea Târgului cu peste 220 de Meșteșugari.

Săptămâna Culturală – cu premiere, dar și cu spectacole dedicate tinerilor

Evenimentele din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe au debutat anul acesta în 22 aprilie, astfel că până în sfârșitul de săptămână dedicat concertelor în aer liber, precum și celor mai importante activități, a avut loc Săptămâna Culturală. Pe scenele teatrelor din oraș, dar și la Cinema Arta sau în alte locuri din oraș, au avut loc zilnic programe de teatru, concerte de orgă, lansări de albume, teatru de păpuși sau altele.

Printre programele teatrale aduse la Sfântu Gheorghe s-au numărat „Aglaja”, spectacolul Asociației Reactor din București, regizat de covăsneanul Ştefan Lupu, „Dogs and Drugs” al Teatrului Kosztolányi Dezső din Subotica, „Parental Ctrl” al Grupului GroundFloor din Cluj-Napoca, și altele.

Pentru legendarul musical „Hair”, prezentat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, biletele au fost epuizate încă din primele zile.

Cu casa închisă s-a jucat și spectacolul „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, al Teatrului Andrei Mureșanu.

Curtea Tinerilor, deschisă cu obișnuita paradă cu „balaurul”

Vineri, înainte de prânz, voluntarii organizațiilor de tineret Hárit și Ecou au făcut turul centrului orașului, printr-o paradă cu un „balaur”. Capul, din burete, era ținut de către liderii celor două organizații, în timp ce „corpul”, o bucată de pânză, era purtat de către zeci de voluntari ai ONG-urilor amintite. După paradă, liderii organizațiilor de tineret – Alexandru Ujvarosi, Oltean Csongor, Antal Balázs – și viceprimarul Toth-Birtán Csaba au deschis Curtea Tinerilor.

„Sper să nu fie mare problemă că deschid curtea tinerilor, fiindcă sunt tată și este primul an când copiii mei nu sunt la Zilele Sfântu Gheorghe, au crescut și au plecat, îmi pare rău pentru treaba asta. Probabil că organizatorii s-au gândit la mine pentru că sunt cel mai tânăr viceprimar de gen bărbătesc”, a glumit Toth-Birtán, înainte de a le ura tinerilor să se distreze.

balaurul parada (2)balaurul parada (3)

 

 

 

 

 

 

 

Tinerii din Sfântu Gheorghe au talent

Pentru al cincilea an consecutiv, Hárit și Ecou au organizat la Curtea Tinerilor concursul de talente „Saint George's Got Talent”.

Juriul de anul acesta a fost format din Opra Monica și Lőfi Gellért, profesori la Liceul de Arte „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, alături de care a fost invitată să participe și Ana-Maria Calița, actriță de stand up comedy, prezentă la Zilele Sfântu Gheorghe în calitate de invitat al evenimentului APChat.

Aceștia au stabilit ca locul I să îi fie acordat tinerei Loczko Evelin, locul II formației White Nights și locul III celor de Youngsters. Premiile puse la bătaie au fost: locul III – o invitație la SIC Feszt; locul II – o invitație la Vibe Feszt Tg. Mureș; locul I – o invitație la Electric Castle.

Parada Comunității, animată de motocicliști și fanii Sepsi OSK și Sepsi SIC

balaurul parada (6)Tot vineri, dar de la ora 19:00, a avut loc Parada Comunității din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, care și-a propus să adune laolaltă mai multe entități din oraș. Au luat parte la această defilare, printre alții, fani ai echipelor Sepsi OSK și Sepsi SIC, motocicliști, tineri de la Clubul Sportiv Școlar, jurnaliști, persoane cu dizabilități și personal de la Casa Irisz, precum și angajați ai teatrelor din municipiu.

Dacă unii participanți au fost mai discreți, suporterii nu au ezitat să intoneze mai multe cântece de galerie. Începută la statuia grofului Mikó Imre, parada s-a încheiat cu un moment de percuție în Piața Libertății, în timp ce trei actori mascați, unduindu-se în mijlocul unei bucăți de pânză roșie, întruchipau un balaur cu trei capete. Pe tot parcursul său, evenimentul a atras atenția a zeci de curioși.

„Mi se pare ceva între interesant și circ”, a zis un bărbat între două vârste. „Noi nu suntem obișnuiți, dar e frumos”, a spus un domn cu tâmple cărunte.

Dunkelbunt și Șuie Paparude au făcut atmosferă până după miezul nopții

Formațiile Dunkelbunt, din Austria, dar și cei trei membri ai trupei românești – mult așteptată de publicul tânăr – Șuie Paparude au animat atmosfera în piața centrală a orașului până după ora 1 în noapte.

S-a dansat și s-a cântat până la loc comanda la concertele artiștilor care au încheiat ziua de vineri.

Sâmbătă a început cu Ziua de Alergare „Gáll Lajos”

389 de alergători din peste treizeci de localități din țară, dar și din Ungaria au luat startul sâmbătă dimineața la ediția a 27-a a concursului de alergare „Gáll Lajos”. Cel mai tânăr participant a avut doar trei ani, iar la categoria de vârstă peste 80 de ani au fost patru alergători.

„Ne bucurăm că am avut și vreme frumoasă și că totul a ieșit bine. Este primul concurs organizat de Cercul de Alergare „Gáll Lajos” încă de acum 27 de ani și din fericire l-am putut organiza în fiecare an. Este un concurs de tradiție. Avem concurenți care au fost și la prima ediție și la toate cele câte au urmat”, ne-a declarat președintele Cercului, Csutak Tamás.

Mărturisire de proporții oferită de trupa Carla’s Dreams: basistul, originar din județul Covasna

Concertul Carla’s Dreams de sâmbătă noapte a umplut Piața Libertății, în ciuda ploii mărunte. Una dintre surprizele evenimentului a fost afirmația basistului formației, care a declarat că este maghiar, secui din Sfântu Gheorghe.

„Am multe eroine, și asta e una dintre ele (arătând către chitara bas - n.red.), dar cea mai mare eroină pentru mine a fost și va rămâne mama, care astăzi era foarte mândră să mă vadă aici, pe scenă, dar (arătând spre cer - n.red.) ea nu mai e între noi. Și, mamă, concertul ăsta e pentru tine”, a declarat, emoționat, basistul trupei.

După ce s-a terminat concertul, băieții cu fețele acoperite au revenit pe scenă, mulțumind publicului pentru că a rămas sub ploaie, printr-un bis.

„Nu cunoșteam trupa, nu știam că e un maghiar în trupă și că ei cântă rock. A fost tare fain. A fost o surpriză plăcută”, a declarat un spectator.

„Au prezență scenică, bun simț, au fost și ironici. Mi-a plăcut foarte mult, e altceva, ca o gură de aer proaspăt. Nu au avut sonorizare bună, în schimb. Mi-a părut rău, pentru că sunt atât de buni încât nu poți să le faci un lucru de genul ăsta”, a spus o spectatoare.

Câteodată mai puțin este mai mult

Deși, per general, a 26-a ediție a Zilelor Sfântu Gheorghe a fost, în perspectivă una de succes, aglomerarea de evenimente, numărul mare de spectacole sau suprapunerea activităților la aceleași ore (spre exemplu interviul Șuie Paparude de la Curtea Tinerilor și Parada Comunității, care au fost programate ambele vineri, de la ora 19:00) sunt câteva dintre scăpările care ne fac să credem și de această dată în dictonul „mai puțin este mai mult”.

Dacă luăm în considerare și faptul că bugetul participanților la activitățile de Zilele Sfântu Gheorghe a fost clar subțiat de sărbătorile pascale, desfășurate cu o săptămână înainte de debutul evenimentelor de zilele orașului, dar și de mini-vacanța de 1 Mai, care a venit imediat după, nu e de mirare că o parte din piesele de teatru organizate în Săptămâna Culturală au fost susținute în fața unui public restrâns, mult mai mic decât s-ar fi bucurat, poate, în afara Zilelor Sfântu Gheorghe.

E păcat să nu ne putem bucura de anumite spectacole, care pot fi organizate în orice perioadă din an, doar de dragul de a contabiliza, la final, cu mândrie un număr impresionant de evenimente.

Balaurul a fost ucis și cerul s-a luminat

Pe de altă parte, am constatat cu toții cu bucurie că organizatorii au decis să readucă anul acesta focul de artificii în programul Zilelor Sfântu Gheorghe, spre deosebire de anul trecut când s-a apelat la momentul cu lampioane, drăguț, dar nu la fel de impresionant.

Simbolic, jocul de lumini de pe cerul orașului Sfântu Gheorghe în noaptea de duminică a marcat momentul în care Sfântul Gheorghe, patronul orașului, a învins balaurul.

Mesajul subliminal pe care organizatorii și-au dorit să îl transmită populației a fost „că trebuie să ne înfruntăm fricile, cum a făcut-o şi patronul spiritual al oraşului, trebuie să găsim o cale să învingem „balaurul” pe care fiecare îl are şi astfel, odată cu venirea primăverii, să ajungem la un nou început”, așa cum declara, în urmă cu două luni, coordonatorul programului din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe 2017, Knop Ildikó.

Să ne învingem, așadar, nu doar fricile, ci și prejudecățile și să înțelegem, și cu această ocazie, că o comunitate puternică este de fapt o comunitate unită atât în fața binelui, dar mai ales în fața răului.

Iulia Drăghici

Sever Ioan Miu

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.