Sindicaliştii din TAM şi-au câştigat cel de-al 13-lea salariu în instanţă
Sindicatul Oamenilor de Scenă din Teatrul Andrei Mureşanu (TAM) a câştigat în instanță un proces prin care Consiliul Local Sfântu-Gheorghe este obligat să le plătească oamenilor cel de-al 13-lea salariu pe anul 2008.
15 angajați ai TAM - actori şi personal tehnic, vor trebui să-şi primească, în perioada următoare, cel deal 13-lea salariu cuvenit anului 2008, în urma unei acțiuni înaintate de Sindicat la Tribunalul Sfântu-Gheorghe, în luna mai.
„Procesul a fost câştigat, iar acum aşteptăm hotărârea judecătorească prin care să se pună în practică sentința Tribunalului. Pentru fiecare dintre cei 15 actori şi oameni din sectorul tehnic al TAM, membri de sindicat, s-a obținut cel de-al 13-lea salariu pe 2008, în valoare de 700- 800 de lei individual”, a declarat liderul Sindicatului Oamenilor de Scenă din TAM, Bako Zsigmond.
Potrivit acestuia, se pregăteşte încă o acțiune în instanță, peste câteva luni, aceasta urmând să vizeze cel deal 13-lea salariu pentru anul 2009.
Pe rolul Tribunalului Sfântu-Gheorghe s-au aflat două dosare referitoare la cel de-al 13-lea salariu pe anul 2008: primul dosar a fost deschis de către Sindicatul Oamenilor de Scenă din TAM, iar cel de-al doilea de către restul angajaților TAM, care nu fac parte din Sindicat. În vreme ce primul dosar a fost soluționat cu victoria Sindicatului, celui de-al doilea i s-a dat un nou termen, în toamna acestui an.
În total, este vorba despre 39 de angajați ai Teatrului – personal administrativ, tehnic și artistic – care revendică cel de-al 13-lea salariu, conform legislației în vigoare la acel moment, potrivit căreia respectiva plată trebuia să aibă loc în cursul anului 2009.
Cum CL Sfântu Gheorghe a luat decizia de a nu aloca banii în acest sens, angajații TAM au decis să-și ceară drepturile bănești - în total aproximativ 60.000 de lei - în instanță.
Monica Vajna