Simona Halep a câştigat turneul BRD Bucharest Open
Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 5 în clasamentul mondial) a câştigat, duminică, turneul BRD Bucharest Open, după ce a trecut în finală de sportiva letonă Anastasija Sevastova (poziţia 66 în clasamentul WTA), scor 6-0, 6-0, în doar 46 de minute de joc.
Partida a fost fără precedent, Simona nu a vrut să cedeze niciun game. Halep a avut procentaje excelente de reuşită la serviciu, 70% atât la serviciul 1, cât şi la serviciul 2. Singurele două oportunităţi de break pentru Sevastova au venit la scorul de 6-0, 5-0 pentru româncă.
Este doar pentru a patra oară în cariera româncei când reuşeşte un scor perfect, la zero. Ultimul succes de acest fel a venit în 2012, împotriva rusoaicei Alla Kudryavtseva, în calificările turneului de la Dubai.
Simona Halep (24 de ani) reeditează succesul din 2014 de la Bucureşti, în condiţiile în care a fost principala favorită la cucerirea trofeului. Pentru câştigarea trofeului din acest an, românca va primi 280 de puncte în clasamentul ATP şi un cec în valoare de 43.000 de dolari.
Este al 13-lea trofeu din cariera Simonei Halep şi al doilea al anului, după succesul pe zgura de la Madrid. Deşi a câştigat turneul de la Bucureşti, Halep nu va urca săptămâna viitoare în clasamentul WTA. Românca a acumulat 5071 de puncte, în timp ce jucătoarea de pe locul 4, poloneza Agnieszka Radwanska are 5335 de puncte.
Turneul BRD Bucharest Open s-a
desfăşurat pe zgură la Arenele BNR din Capitală şi a fost dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari.