ACTUALITATE 15 mai 2025

Siguranța rutieră în prim plan: în perioada 19-25 mai va fi Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere

de Covasna Media | 1096 vizualizări

În perioada 19-25 mai 2025 are loc prima ediție a Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere. Prin lege s-a stabilit ca în fiecare an, a treia săptămână din luna mai, să fie dedicată siguranței rutiere, urmând ca în acest interval să fie organizate și desfășurate o serie de activități pe acest palier, toate menite să crească gradul de conștientizare și informare în rândul cetățenilor despre provocările și soluțiile privind menținerea siguranței rutiere. 

 La nivelul județului Covasna a fost deja stabilit un calendar al activităților ce vor fi desfășurate în acest context, cu accent pe componenta informativ-preventivă, astfel că, în fiecare zi a săptămânii viitoare, vor fi intensificate acțiunile pe acest segment. 

 Printre activitățile care vor fi desfășurate se numără acțiunile în cadrul patrulei școlare, activități în teren pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la importanța respectării normelor rutiere, dar și organizarea și participarea la evenimente tematice.

 Joi, 15 mai a.c., în cadrul unui eveniment la care au participat și elevi care fac parte din acest proiect, reprezentanții IPJ Covasna au prezentat regulile de desfășurare a activităților în cadrul patrulei școlare. Ulterior, polițiștii rutieri i-au însoțit pe elevi și i-au ghidat în teren pentru realizarea activităților prezentate. Astfel, elevii sunt implicați activ în demersul de creștere a gradului de siguranță rutieră, în special în zona unităților școlare. 

Ce este „PATRULA ȘCOLARĂ”?

Reprezintă o formă concretă de educație rutieră prin care elevii pot transpune în practică, în condiții reale de trafic, cunoștințele privind circulația pe drumurile publice, însușite în timpul activităților educative.

Scopul organizării patrulelor școlare îl constituie realizarea unui cadru instituțional care să asigure siguranța deplasării elevilor pe drumurile publice, pentru prevenirea implicării acestora în accidente de circulație. 

Elevii care fac parte din patrulele școlare acționează, împreună cu polițiștii rutieri, în dreptul trecerilor pentru pietoni din zona unităților de învățământ, pentru a asigura supravegherea și îndrumarea copiilor la intrarea și ieșirea de la cursuri. 

* * *

„Siguranța rutieră este responsabilitatea fiecăruia dintre noi, iar Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere este un demers prin care dorim să consolidăm educația rutieră, începând cu cei mai tineri membri ai comunității noastre. Patrula Școlară este mai mult decât un proiect educativ – este un exemplu de implicare civică și responsabilitate. Credem cu tărie că prevenirea începe cu educația și că împreună putem avea drumuri mai sigure pentru toți” – a declarat comisar șef Nuțu Mihaiela, împuternicit adjunct al șefului IPJ Covasna, în cadrul conferinței de presă. 

Activitățile de acest gen se circumscriu strategiei IPJ Covasna de creștere a siguranței rutiere și de conștientizare de către toți participanții la trafic cu privire la importanța adoptării unei conduite preventive atunci când se află în trafic, indiferent că sunt pietoni, ori conducători auto, motocicliști sau bicicliști.

Sursa: Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.