ACTUALITATE 26 ianuarie 2014

Schema de minimis sau despre cum alergăm după cai verzi pe pereţi

de Covasna Media | 666 vizualizări

Pe 15 ianuarie 2014 s-a dat drumul la noi înscrieri pe schema de minimis, după aproape 5 luni de organizare. Proastă. Accesarea unei finanţări prin această schemă a devenit un fel de glumă, care depăşeşte cu mult toate gafele făcute până acum în organizarea şi lansarea de finanţări europene sau guvernamentale.

La final au fost 7.138 de firme înscrise, un număr impresionant de societăţi dornice de investiţii. De-a dreptul lăudabil, într-un mediu economic turbulent şi instabil. Criteriul de departajare este un punctaj destul de arbitrar stabilit iar în caz de punctaj egal, nişte indicatori economici clari, legaţi de profitabilitatea firmei la bilanţul din 31.12.2012. Până aici, nimic de comentat. Până la urmă, modul de distribuire al fondurilor este apanajul finanţatorului, care stabileşte ce domeniu economic/zonă să sprijine. Dar dacă ai curiozitatea (şi noi am avut-o!) să iei la o verificare simplă lista, te iei cu mâinile de cap. Înainte de ultima zi de înscrieri, erau 561 de firme cu punctaj maxim (100). Extrapolând, cam la fiecare 1.000 de înscrişi, 10% au punctaj maxim, ceea ce e destul de mult. Din toate firmele cu punctaj maxim, am numărat peste 100 care sunt pur şi simplu inexistente! Aceste firme vor primi scrisori de aprobare, deci plicuri trimise gratuit. Se va aştepta 10 zile să dea un răspuns (adică să depună fizic proiectul). Apoi se va trece la următoarele de pe listă, care vor primi încă 10 zile şi aşa mai departe. Toată schema va întârzia cu cel puţin o lună, dacă nu două, se vor consuma resurse (oameni) şi bani aiurea şi pentru ce?

Aici sunt două aspecte:

1) românul a devenit celebru în lume pentru lipsa lui de bun-simţ. Dacă pot să mă dau şmecher pe net, de ce să nu o fac? Până la urmă, ce-mi trebuie? Doar un mail funcţional şi mână să înscriu nişte date fictive. Ce mă interesează că aşa se consumă resurse aiurea? Mie-mi pasă doar că nenorociţii ăştia de guvernanţi cresc preţul la fasole. Pot scrie despre asta pe facebook şi să-mi dea like vreo 100 de persoane, poate facem vreo petiţie. Între timp, mă distrez şi eu cum pot şi-i încurc pe alţii;

2) românul a devenit celebru, în acelaşi timp, pentru proastă organizare. Dacă tot s-au consumat 5 luni degeaba, în scandaluri şi discuţii interminabile, era chiar aşa de greu să se facă o bază de date în care să se folosească informaţiile ORC, aşa cum s-a putut face pe alte programe? Iar când nenea cel plictisit încerca să înscrie ceva ca să mai pună beţe în roate hoţilor de guvernanţi să i se transmită un sec: „CUI inexistent” şi să fie azvârlit afară din formular?

Toate aceste întrebări rămân, din păcate, retorice. Se pare că e greu să învăţăm ceva de la un eşec la altul.

Aşa că aşteptăm liniştiţi următorul eşec. Doar se înregistrează pe banii noştri, aşa că n-ar trebui să fim trişti, nu? Pâine n-avem, dar în rest ne apropiem de modul în care-şi distra Nero supuşii...

(www.bpagency.ro)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Leo, 28 ianuarie 2014
Stimabile autor, Sa nu lasam intrebarile retorice sa nasca monstri. In primul rand, aplicatia verifica CUI-ul dar din motive obiective nu coreleaza CUI-ul cu denumirea firmei. Nu este o citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.