Continuare a interviului de ieri cu Emil Pantelimon, tânărul care la 22 de ani vrea să pună Sfântu Gheorghe pe harta mondială a culturii!

Daniel Şanta: Să vorbim puţin despre Seri Albastre. Un alt episod, altă poveste din viaţa ta...

Emil Pantelimon: Seri Albastre e programul care în timpul facultăţii m-a ţinut aproape de Sfântu Gheorghe. A fost determinant pentru a mă face să înţeleg de ce e important să mă întorc la comunitatea care m-a format. Împreună cu doamna profesoară Liliana Grosar, din discuţii contradictorii am dat naştere ideii concertelor Seri Albastre, în luna octombrie 2008. Amploarea pe care au luat-o toate lucrurile o cunoaştem. A fost o întreagă nebunie pentru că ideea a început să ne placă şi apoi am vrut să facem tot mai multe evenimente, am promovat tot mai mulţi tineri din judeţ şi s-au întamplat seri extraordinare. Practic Seri Albastre a ajuns la apogeu când l-am cunoscut pe maestrul Cristian Mihăilescu, directorul Operei din Braşov, la care am ajuns direct şi întâmplător, fără să-mi deschidă nimeni uşa, practic de la o căutare pe google. Am obţinut atunci şansa organizării unui master class gratuit cu Felicia Filip, care a dat o cu totul altă dimensiune lucrurilor. A rămas o relaţie extraordinară cu ei, care şi acum mă ajută enorm, pentru că a funcţionat şi ca o şcoală pentru mine în ceea ce priveşte organizarea artistică. A urmat şcoala Miltiade Nenoiu, o altă nebunie de relaţie, cu un om de la care am învăţat enorm de multe şi prin intermediul căruia am cunoscut multe personalităţi, precum Dan Grigore, Vlad Conta de exemplu, somităţi din România.

D.Ş.: Nu puteam să nu te întreb despre festivalul Povestea din Ajun. Mai ales că anul acesta el s-a transformat. Senzaţia mea este că a dat acestei comunităţi foarte mult şi că e realizarea ta cea mai importantă pentru Sfântu-Gheorghe.

E.P.: Povestea din Ajun a început prin a se numi Festivalul Adolescent, puternic legat de revista Adolescent. A început dintr-un festival de curtea şcolii, nimic mai mult, la care am avut “tupeul” să chemăm primarul şi viceprimarul, să punem mai întâi în şcoală o scenă, apoi două scene, apoi ecrane de proiecţie. Au fost multe experienţe, cu lucruri bune şi rele, din care am decis în primul rând să nu mai facem evenimente de exterior iarna :) A fost mult mai simplu şi mai convenabil pentru toată lumea ca lucrurile să se întâmple aşa ca în acest an, în multe locaţii de interior. Totul a fost din provocare în provocare, s-au întâmplat lucruri pentru a căror dimensiune nu mereu am fost pregătiţi. Noi, copii nebuni, am făcut din heirupism lucruri care acum mă sperie. Nu ştiu cum am avut inconştienţa asta. Să ne mutăm noi de exemplu în fiecare zi cu scena în alt cartier. O isterie. Am avut însă alături de-a lungul timpului cei mai extraordinari voluntari. Mulţi mi-au devenit prieteni. Copii fantastici!

D.Ş.: Anul acesta a fost primul festival matur...

E.P.: Trecerea mea prin organizarea festivalului Enescu, în care am fost asistentul managerului general de festival, mi-a schimbat total viziunea. Am lucrat 5 luni, din care 3 luni zi şi noapte, satisfacţiile sunt însă absolut imense. Povestea din Ajun a fost din altă carte anul ăsta. Toate lucrurile s-au întâmplat prin prisma acestei experienţe. Au avut o altă faţă toate evenimentele. Cred că am intrat în altă ligă cu evenimente precum concertele Gheorghe Zamfir şi Alexandru Tomescu. Acum la final, privesc mai mult în faţă decât în urmă. Văd “Povestea” cu totul altfel, împărţită pe secţiuni, cea de teatru, cea de carte, cea de muzică bisericească, cea de muzică de cameră şi cea corală.

D.Ş.: Bun, mi-ai menţionat multe pe parcurs, dar totuşi, cu ce te ocupi tu acum, privire generală,  mai ai timp şi energie pentru...

E.P.: Pentru mai multe, acum că nu mai sunt student şi am mai mult timp. Am terminat facultatea cu o lucrare de licenţă pe tema “Filibusterismul românesc în a doua jumătate a sec XIX”. Lucrarea va fi publicată în revista “Istorie şi Civilizaţie” în opt episoade. Sunt cenzor al UNIMIR, vicepreşedinte al Asociaţiei Ecou, al cărei preşedinte e doamna Luminiţa Cornea, sunt asistent al mangerului general al Festivalului Internaţional George Enescu 2013, Preşedinte al TNL Covasna şi bineînţeles lista rămâne deschisă.

D.Ş.: După atâta prezenţă în societatea civilă, de ce politică şi de ce liberalism?

E.P.: Liberalism pentru că aşa mă simt şi politică pentru că vreau ca mesajul civiliadei să nu fie omis din agenda politică. Cred că numai prin implicare, vocea politică poate fi retransfigurată în zona normalului. Mesajul politic azi în România e departe de realitate, mai ales în zona în care locuim. Prin implicarea în zona politică şi contactul cu oamenii care au ceva de spus în acest domeniu, putem să demonstrăm că normalitatea e puţin alta. Motivaţia e puternică. De exemplu, am reuşit să obţin deja includerea în programul politic al PNL pentru anii care urmează, a unui capitol care priveşte direct cultura. N-a fost deloc uşor. Însă un astfel de succes îţi demosntrează că se poate şi te face să mergi înainte.

D.Ş.: Când ieşi des în prim plan apar şi denigratorii şi invidioşii. Prin urmare, cum e domnule cu maghiarii şi cu vocile care te acuză de aservire udemeristă, să o lămurim şi pe asta.

E.P.: Aş cita din d-na Ecaterina Stan de la Radio România, care într-o prezentare a unui eveniment spune despre mine aşa, şi îi las pe cititori să judece: “Emil Pantelimon este în acelaşi timp cel mai mare român şi cel mai mare secui din Covasna”.  Sigur că e o figură de stil, dar e o optică pe care am ales s-o transmit, care poate să convină sau nu.  Practic eu în perioada facultăţii am reuşit să îi învăţ pe toţi colegii mei, viitorii politicieni, să recunoască produsele secuieşti, specificul secuiesc, să vrea să viziteze această zonă şi să încerce să înţeleagă altfel această zonă. Asta înseamnă patriotism local. În aceeaşi măsură, particip şi simt fiecare eveniment românesc în care sunt alături cu colegii din Asociaţia Pentru Comunitate, sau în cele de la Bucureşti, când cu evenimente precum Festivalul Enescu promovăm o altă Românie în ochii lumii. Rezonez cu românismul, îmi ascult cu mare respect Imnul Naţional. Îmi iubesc ţara. Asta nu înseamnă că nu înţeleg că atunci când revin în comunitatea care m-a format, singura şansă a noastră este să fim deschişi faţă de cei de lângă noi. Trebuie să avem intenţia şi deschiderea pentru a-i cunoaşte pe cei de lângă noi, să-i înţelegem şi să-i facem ca la rândul lor să ne cunoască. Am adus o sută de maghiari pentru prima dată la biserica ortodoxă pentru concertul Corului Seminarului Teologic de la Sibiu, acolo unde au ascultat colinde româneşti. A ne iubi ţara nu înseamna doar a purta şi promova nişte simboluri. A ne iubi ţara înseamnă ca în fiecare zi să vedem care sunt lucrurile bune de aici şi cum să le promovăm şi să le întărim. Şi să învăţăm să fim cu adevărat patrioţi. Dar nu un patriotism bolnav ci unul în care să îţi iubeşti ţara precum un copil, pe care ţi-l asumi, pe care îl iubeşti pentru că-i al tău şi pe care îl respecţi şi vrei să-l ajuţi să crească.

D.Ş.: Când mai ai timp şi pentru tine şi care sunt planurile tale pentru viitorul apropiat?

E.P. (oftează): Recunosc că asta e o perioadă de nebunie, în care sper să rezist cât mai mult, să am forţa psihică şi fizică să nu mă modific, să-mi păstrez entuziasmul şi să nu obosesc. Se poate întâmpla cu oricine. În rest o să merg pe direcţia pe care mi-am trasat-o. Aştept cu nerăbdare să văd oraşul nostru plin de oameni care să vină să caute cultura adevărată, cultura de calitate. Sfântu Gheorghe poate deveni o oază de cultură şi cred că evenimentele mari pe care eu vreau sa le aduc aici vor transforma oraşul nostru, care poate profita la cel mai serios mod de acest lucru. Încercăm să apropiem Festivalul George Enescu de Sfântu gheorghe, să facem Festivalul mondial de nai “Gheorghe Zamfir” aici, centrele culturale se pregătesc şi se dezvoltă din ce în ce mai profesionist. Se poate face un turism cultural adiacent, printr-o schimbare de optică, prin promovarea oraşului nostru ca un brand cultural.

D.Ş.: Unde te vezi peste 20 de ani?

E.P.: Mă văd în Sfântu Gheorghe, într-un cămin călduros, înconjurat de vreo cinci copii şi pornind cu ei toţi la colindat familie, prieteni, colegi, oameni dragi. Oameni care atunci vor fi, sper, cât mai mulţi...