ACTUALITATE 17 martie 2010

S-a finalizat concursul „Alege! E dreptul tău“ pe tema protecţiei consumatorului

de Covasna Media | 613 vizualizări
Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a derulat, în această perioadă, prin Oficiul Pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Covasna, cea de-a VIII-a ediţie a concursului “Alege! E dreptul tău”. Competiţia s-a derulat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi va fi urmată de participarea câştigătorului la faza naţională. Concursul a avut loc la Grupul Şcolar Berde Aron din Sfântu Gheorghe şi s-a

Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a derulat, în această perioadă, prin Oficiul Pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Covasna, cea de-a VIII-a ediţie a concursului “Alege! E dreptul tău”. Competiţia s-a derulat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi va fi urmată de participarea câştigătorului la faza naţională.

Concursul a avut loc la Grupul Şcolar Berde Aron din Sfântu Gheorghe şi s-a adresat mai multor categorii de vârstă, pe clasele I-XII.

Pentru clasele I-VIII, competiţia s-a derulat pe lucrări grafice şi desene, a căror temă a fost “Sunt consumator informat, sunt respectat”, iar câştigătorii au fost desemnaţi astfel: locul I - Andreea Păun (cls. I Şcoala Ady Endre Sfântu Gheorghe), locul II - Delia Coman (cls.a II-a, Şcoala Ady Endre Sfântu Gheorghe), locul III - Adelin Aldea (cls. I, Şcoala Nicolae Rusu, Sita Buzăului). La clasele V-VIII, locul I a fost ocupat de Sabina Constantinescu, Ionuţ Bercan şi Eduard Lorincz, toţi elevi în clasa a VII-a, la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe.

Pentru clasele IX-XII, concursul OPC Covasna a impus un test grilă şi un eseu pe tema “Preţ plătit - preţ corect”, în cadrul căruia participanţii au expus, pe lângă teorie, studii de caz. În cadrul acestui concurs, locul I a fost ocupat, la egalitate, de Mădălina Socarici, elevă în clasa a XII-a la Grupul Şcolar Apor Peter din Târgu Secuiesc şi Bencze Melinda, de la Grupul Şcolar Berde Aron din Sfântu Gheorghe, iar locul al III-lea i-a revenit Biancăi Naomi Bodoc, tot de la Grupul Şcolar Berde Aron. În urma departajării realizate de comisia concursului, printr-un examen oral, s-a stabilit că judeţul Covasna va fi rerezentat la faza naţională ce va avea loc în luna iunie de către Mădălina Socarici.

Monica Vajna

Teme articol: OPC concurs
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.