S-a dat startul înscrierilor pentru posturile de soldat-gradat profesionist în activitate, seria suplimentară 2022
Ministerul Apărării Naționale, prin Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Covasna, desfășoară activități de recrutare a candidaților pentru posturile de soldat-gradat profesionist în activitate, seria suplimentară 2022, după următorul calendar:
- înscrierea candidaților: 19.09 – 24.10.2022;
- selecția candidaților în centrele zonale de selecție și orientare: 26.09 – 11.11.2022;
- efectuarea examinării medicale în cadrul unităților sanitare militare: 03.10 – 15.11.2022;
- termenul final de întocmire a dosarelor de candidat: 25.11.2022.
Criteriile specifice de recrutare sunt:
- se primesc candidați cu vârste între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
- să fie absolvenți cel puţin al învăţământului general obligatoriu, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/ 2011, cu modificările şi completările ulterioare (10 clase);
- candidații care doresc să candideze pentru arma „Auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „Geniu” trebuie să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, eliberat de către autorităţile române.
În această serie sunt disponibile 1.695 de posturi de soldat-gradat profesionist la nivel național, județului Covasna fiindu-i repartizate 14 locuri.
Înscrierile pentru ocuparea posturilor de soldat-gradat profesionist în activitate se fac cu actul de identitate, doar la sediul biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Covasna.
Detaliile suplimentare privind documentele necesare întocmirii dosarului de candidat şi informaţiile legate de etapele care sunt de parcurs se pot obţine la sediul nostru, situat în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Kós Károly nr. 3, sau la numerele de telefon 0267-311.209 / 0267-351.029.
Programul de lucru cu publicul al Biroului informare-recrutare este:
- Luni, Miercuri, Joi şi Vineri între orele 08.00 – 16.00;
- Marţi între orele 10.00 – 18.00.
Informaţii mai puteţi găsi şi pe site-urile oficiale, la adresele www.recrutare.mapn.ro, www.Facebook.com/RecrutareMApN sau www.Facebook.com/CentrulMilitarJudeţeanCovasna.
(Centrul Militar Judeţean Covasna)