Român de Covasna
„Sunt mândru că sunt român într-un oraş multicultural. Sunt multe aspecte pozitive ale acestui lucru, de care încerc să profit. Până la urmă contează în special anturajul apropiat, cel din familie, cel din cercul de prieteni. Am fost întotdeauna o gaşcă mixtă, încă de la liceu, şi am rămas prieteni până acum, şi etnia niciodată nu a fost un criteriu de prietenie pentru mine, aşa cum nici pentru cei din cercul meu de prieteni. De Ziua Naţională sunt mândru că sunt român, dar în viaţa de zi cu zi suntem cu toţi oameni, iar pentru mine asta contează” – Ciprian Hugianu, inginer.
„A fi român în Covasna este pentru mine deopotrivă şi o oportunitate, şi o provocare. M-am născut în Brăila, dar de aproape 15 ani spun acestui loc acasă, pentru că mă simt extrem de bine. Eu sunt fericit, încântat de-a dreptul că împreună, români şi maghiari deopotrivă, cu greu, urmând nişte paşi naturali, construim o comunitate aici. Din păcate mulţi români se simt români numai de 1 Decembrie, ceea ce nu este un lucru deloc demn de laudă, cred că ar trebui să ne raportăm mai des la cei de lângă noi, la sărbătorile celorlalţi, la sărbătorile comune, cum ar fi Zilele Sfântu Gheorghe, când întreaga comunitate se bucură. Pentru 1 Decembrie mesajul meu se adresează românilor, le spun că ar trebui să ne ridicăm capul din pământ şi să încercăm să mergem mai departe, îndrăznind să construim împreună cu cetăţenii maghiari o comunitate puternică de interese locale, care să fie dusă mai departe. Nu voi nega niciodată faptul că sunt român, dar asta nu înseamnă prin această diversitate nu m-am îmbunătăţit ca om, şi cred că toată lumea ar trebui să reflecteze la această deschidere faţă de celălalt” – Mădălin Guruianu, preşedintele PNL Sfântu Gheorghe.
“Nu este ceva anormal sa fii român în Sfântu Gheorghe, dar este ceva interesant. Nu m-am simţit niciodată discriminat pentru faptul că sunt român. Din contră, românii de aici sunt uneori cei necruţători dar, în general, mă simt bine în oraşul meu. Am făcut reclamă la oraşul acesta la toţi cei pe care i-am întâlnit, şi am şi convins pe mulţi din alte oraşe să viziteze Sfântu Gheorghe. Să fii român în Covasna înseamnă să şi accepţi faptul că românii nu sunt buricul pământului şi că au foarte multe de învăţat de la alte naţionalităţi” – Gabriel Moise, elev la CNMV, olimpic la chimie.
„Îmi place să trăiesc la Sfântu Gheorghe, nu este ceva ieşit din comun, dar iubesc acest oraş. Locuiesc aici de la începutul anilor ’80, pe atunci eram licean, şi mi-am construit viaţa în acest oraş. Am lucrat numai aici, şi nu am de gând să plec. Probleme sunt, ca şi peste tot, dar peste astea se poate trece. De 1 Decembrie ies la ceremonie, mă duc şi la biserică. Este frumos să văd cum ies atâţia oameni, îmi place. Este bine că sărbătorim şi noi, aşa cum sărbătoresc toţi românii din ţară şi lume” – Cătălin Iacob, zidar.
„1 Decembrie este şi aici aşa cum este în toată ţara. E puţin frig, puţin post, iar în principiu este bine. Participăm împreună la această sărbătoare și ne simţim bine împreună. Cât despre a fi român în Sfântu Gheorghe, în judeţul Covasna, există om în Covasna. Nu ştiu denumirea de român în Covasna, de maghiar în Covasna, de englez în Covasna. Eu mă simt exact cum mă simt şi în Bucureşti, cum mă simt şi în Alba Iulia, Iaşi, Sibiu sau Timişoara” – Emil Pantelimon, preşedintele TNL Covasna.
„Este bine fă fii român în Covasna, dar asta nu înseamnă că mi-a fost uşor acum 33 de ani, când am venit aici de la Bucureşti şi lumea mă saluta cu Jo napot kivanok. Nu am fost pregătită pentru asta, dar acum Sfântu Gheorghe este casa mea, este locul unde sunt copiii mei, prietenii mei, care sunt şi români, şi maghiari. Nu mă interesează ce declaraţii fac politicienii locali despre convieţuire, eu îmi văd de drumul meu fără a fi influenţată de cineva” – Angela Negoiţă, director executiv APIA Covasna.
„Sunt o persoană care vine din lumea sportului, un domeniu în care nu contează etnia, ci doar munca şi talentul. Nu doresc să fac comentarii legate de etnie, în domeniul în care activez disciplina şi munca sunt la ordinea zilei, indiferent dacă sportivul pe care îl antrenez este român sau maghiar” – Botoş Liviu, antrenor de gimnastică la CSM Sfântu Gheorghe.
„A fi român în judeţul Covasna este mult mai rău decât a fi român în alte părţi ale ţării. Aici cetăţenii de etnie română sunt numeric mai puţini, deci sunt minoritari, iar drepturile lor nu sunt întotdeauna respectate de către autorităţile locale. Există o tendinţă de marginalizare în ceea ce priveşte viaţa socială, cât şi şansele de a găsi un loc de muncă. Situaţia nu este valabilă numai pentru judeţul Covasna, ci şi pentru Harghita. Cu toate acestea, suntem români, trăim în România şi sperăm că va fi mai bine” – Deputatul Horia Grama, preşedintele PSD Covasna.
„În Sfântu Gheorghe, în judeţul Covasna mă simt normal, mă simt acasă. Sunt născut în această zonă, aici am trăit, aici am muncit o viaţă întreagă, am terenuri, proprietăţi aici, deci sunt acasă. Iar pe 1 Decembrie voi pune drapelul României pe casă şi la firmă, voi bea un pahar de vin cu familia şi cu prietenii şi le transmit tuturor românilor un călduros La mulţi ani!” - Marius Obreja, preşedinte PNL Covasna.
„Eu cred că românismul se poate valida doar în condiţii complexe aşa cum sunt cele din zona noastră. Convieţuirea, interculturalitatea, comunicarea cer un tribut mult mai mare decât simpla trăire a zilelor între ai tăi şi cu ai tăi. E foarte uşor să fii român în faţa televizorului, în fotoliul tău călduţ, dar e foarte greu să fii român atunci când poate eşti singurul din birou care vorbeşte această limbă sau unicul dintre prietenii tăi care nu ştie ungureşte, şi cu toate acestea alegi să rămâi pe meleagurile pe care te-ai născut pentru că România este acolo unde eşti tu atâta vreme cât te simţi român”, Dan Manolăchescu, preşedintele PDL Covasna.
„Eu nu am niciun fel de probleme în sensul de a trăi, a locui ca şi român la Sfântu Gheorghe. Pentru mine este la fel ca şi în Braşov, Botoşani, sau prin alte părţi ale ţării” – Vasile Neagovici, liderul Sindicatului Sanitas Covasna.
„A fi român în Covasna este exact acelaşi lucru ca şi a fi român la Iaşi sau Timişoara. Nu am nicio reţinere în acest sens. Simt acelaşi lucru ca şi românul din Constanţa” – Rodica Pârvan, directoarea Grupului Şcolar Constantin Brâncuşi.
„A fi român este la fel peste tot în ţară. Este normal să fim bucuroşi că aparţinem unei etnii, iar eu mă rog ca toată lumea, indiferent de etnie, să fie mai tolerantă. Este normal să ne păstrăm istoria, valorile, pentru că un popor care nu îşi cunoaşte istoria, rădăcinile, se pierde în timp. De la rădăcină vine viitorul, prosperitatea. De 1 Decembrie îmi doresc să vină cât mai multă lume la sărbătoarea organizată în oraş, pentru a ne bucura împreună” – Sebastian Pârvu, preot.
„Este bine să fii român oriunde, nu contează că trăieşti în Covasna sau în alt judeţ. Nu este nimic deosebit în a fi român în Covasna, eu mă simt român peste tot în ţară, şi peste tot în Europa” – Petre Străchinaru, prim vicepreşedinte PDL Covasna.
„Putem privi acest lucru din două puncte de vedere. Ca şi cetăţean român şi ca şi persoană de etnie română. Sfântu Gheorghe face parte din Europa, iar aşa cum noi ne-am dori să fim priviţi cum se cuvine în Europa ca şi cum am fi acasă, aşa trebuie şi noi să îi primim pe toţi cei care vin aici. În ceea ce priveşte diversitatea din Sfântu Gheorghe, din judeţul Covasna, în diversitatea aceasta de etnii fiecare vrea să îşi păstreze valorile, rădăcinile, să îşi promoveze cât mai mult tradiţiile. Poporul care nu îşi păstrează identitatea, cultura şi limba, se pierde. În Sfântu Gheorghe mă simt acasă, iar precipitaţiile sunt făcute de către politicieni, nu de către oamenii de rând. Politicienii nici măcar nu ţin cont de voinţa cetăţenilor, se uită doar la interesele personale. În loc de diversitate, şi clasa politică ar trebui să identifice lucrurile care ne leagă, nu cele care ne separă. Sper că odată ce vom intra în spaţiul Schengen, aceste lucruri nu vor mai conta” – Valentin Ionaşcu, subprefectul judeţului Covasna.
„A fi român în Sfântu Gheorghe este pentru mine o provocare, iar mie îmi plac provocările, în sensul că trebuie să mă descurc cu altă cultură, cu altă limbă, mă provoacă să îi înţeleg, să învăţ altă limbă, mie îmi place. Aici sunt oameni deosebiţi, iar dacă Dumnezeu nu face diferenţa între noi, eu de ce aş face?” – Cristina Mureşan, optometrist.
„Eu sunt român şi sunt în Sfântu Gheorghe pentru că aşa am decis. Am venit aici în urmă cu mulţi ani, în anii ’70, iar la începutul anilor ’90 am decis să rămânem. Am fi avut şansa de a ne întoarce în Iaşi, dar până la urmă am decis să rămânem şi nu îmi pare rău. Sunt mândru că sunt român, aşa cum sunt mândru şi de faptul că locuiesc în judeţul Covasna. Aici au crescut şi copiii mei, deşi au plecat din ţară, dar ori de câte ori se întorc, aici vin, nu în altă parte” – Ioan Afrim, pensionar.
„Eu aici m-am născut şi mă bucur că în faţa blocului am învăţat şi limba maghiară. Nu am probleme de comunicare cu nimeni, ştiu că sunt româncă, dar mă bucur că înţeleg tot ceea ce se vorbeşte în jurul meu. Îmi place că diferenţele dintre etnii nu sunt la nivel de conflict în rândul oamenilor obişnuiţi, iar în politică, dacă nu se ceartă aleşii pe considerente etnice, se ceartă pentru altceva. Pe 1 Decembrie voi ieşi la evenimentele de sărbătoare, dar obişnuiesc să ies şi de 15 Martie. Noi la Sfântu Gheorghe suntem o categorie aparte în mijlocul ţării” – Alina Iordache, vânzătoare.
„Sunt mândru că sunt român şi voi spune acest lucru oriunde, ori de câte ori este nevoie. Cea mai mare bucurie pentru mine este ziua de 1 Decembrie, să pun steagul pe bloc, să vadă toată lumea că acolo stă un mare român” – Andrei Voicu, pensionar.
„Iubesc acest oraş. Este liniştit, micuţ, dar destul de aproape de Braşov. Dacă vrei munţi, sunt lângă tine, dacă vrei oraş mare, e aproape, iar dacă vrei linişte, o ai chiar acasă. Este un loc aparte de care m-am ataşat foarte mult, deşi nu m-am născut aici. Nu am avut probleme din cauza diferenţelor de etnie, eu m-am făcut înţeleasă peste tot, şi cred că şi de acum în acolo va fi la fel” – Claudia Amalia Costea, şomer.
„Mă bucur şi particip activ în fiecare an la ziua de 1 Decembrie şi evenimentele organizate cu această ocazie. Dar nu cred că-i de ajuns. Am mai spus că înainte să ne plângem, să deplângem și să acuzăm, să nu uităm că avem țara pe care o merităm. În egală măsură noi ca şi români în Covasna, ducem viaţa pe care o merităm. Am fost mereu dezbinaţi, ne-am hârjonit, ne-am faultat şi ne-am bârfit pe la colţuri. Deci n-ar trebui să ne mire nimic. Ne amintim că suntem români doar de 1 Decembrie, unii nici măcar atunci. Cred că e nevoie de mult mai mult pentru a fi un bun român în Covasna, decât marea majoritate dintre noi fac. E o chestiune de atitudine şi de implicare. Până când nu vom înţelege asta, nimic nu se va schimba” – Daniel Şanta, acţionar “Observatorul de Covasna”.