ACTUALITATE 19 octombrie 2016

Revista de sănătate, mai bună decât toate

de Observatorul de Covasna | 1008 vizualizări

„Sănătate, că-i mai bună decât toate!” spune o celebră expresie românească şi asta vă spunem şi noi în legătură cu cel mai proaspăt supliment marca „Observatorul de Covasna”. Joi, 20 octombrie, revista color de 32 de pagini, care luna aceasta abordează subiecte legate de sănătate, ajunge gratuit la toţi abonaţii ziarului.

În paginile acesteia veţi găsi informaţii statistice care prezintă starea sistemului sanitar din România, respectiv din judeţ, date despre investiţiile realizate la cel mai important spital din judeţ – Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe şi imagini exclusive din instituţia proaspăt reabilitată, informaţii despre cursurile de prim ajutor, detalii despre grupul de sprijin pentru persoanele care suferă de cancer la sân, „Împreună pentru sănătatea sânului”, cele mai proaspete veşti de la Spitalul de Cardiologie din Covasna, dar şi informaţii despre câteva clinici din sistemul privat.

Coperta supliment Sanatate„Reabilitatea sistemului de sănătate în judeţul Covasna este prioritară pentru cetăţeni, iar această reabilitare nu implică doar Spitalul Judeţean. Noi trebuie să avem o viziune şi să luăm în considerare şi celelalte spitale orăşeneşti, dar şi dispensarele medicale din mediul rural şi avem proiecte derulate în acest sens. În fiecare an avem între 8 şi 10 cereri, prin care acordăm unităţilor sanitare câte 10.000 de lei. Din acest program au ieşit lucrări frumoase”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, citat în paginile revistei.

Suplimentul „Observatorul de Sănătate” este a opta revistă de colecţie dedicată cititorilor ziarului „Observatorul de Covasna”. Printre temele abordate în revistele tematice de până acum se mai numără: Observatorul Şcolar, Observatorul de vacanţă, Euro 2016, Auto, Nunta de vis, Casa Ta sau Economic.

Pentru cititorii care încă nu s-au abonat la ziarul nostru, revista este disponibilă la chioşcurile de ziare, doar la achiziţionarea cotidianului „Observatorul de Covasna”. Împreună acestea costă 2 lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.