Restricţii de circulaţie cu ocazia înmormântării fostului primar
La data de 13 august 2015, între orele 13 şi 15, pe durata ceremonialului de doliu va fi închis traficul rutier în Piaţa Libertăţii, pe porţiunea din faţa Teatrului „Tamási Áron”.
După ora 15 cortegiul funerar îl va conduce pe ultimul drum pe Albert Álmos, fostul primar al Municipiului Sfântu Gheorghe, în consecinţă circulaţia va fi restricţionată pe traseul: Piaţa Libertăţii, strada Gróf Mikó Imre, strada 1 Decembrie 1918, strada Ciucului, Piaţa Kálvin şi strada Cetăţii.
În zona Cimitirului Comun circulaţia se va desfăşura în sens unic – similar modificărilor de circulaţie aflate în vigoare pe 1 noiembrie – din direcţia străzii Cetăţii spre Cimitirul Comun, cu ieşirea în strada Voican. Autovehiculele pot fi parcate în incinta Poligonului Militar.