Repetiţie pentru record mondial
Brutăria Dioszegi a preparat ieri o pâine de 100 de kg în avanpremiera recordului mondial ce se vrea stabilit sâmbătă.
Brutăria „Dioszegi” din Sfântu Gheorghe, care a copt anul trecut o pâine secuiască cu cartofi în greutate de peste 50 de kilograme, vrea să-şi doboare propriul record şi să facă o pâine de două ori mai mare la sfârşitul acestei săptămâni.
Pentru acest eveniment, patronul brutăriei, Diószegi László, a construit un cuptor uriaş din 13.000 de cărămizi, în care încap deodată 200 de pâini de un kilogram .
Pentru a se asigura că totul va decurge aşa cum trebuie, acesta a făcut marţi o repetiţie generală – a copt o pâine de aproape o sută de kilograme.
„Am făcut o pâine de probă. Am vrut să fiu sigur că noul cuptor funcţionează cum trebuie ca să nu avem sâmbătă niciun fel de surprize (...) Pâinea a ieşit foarte bună şi sunt sigur că vom reuşi să stabilim un nou record mondial. Vom face o pâine secuiască cu cartofi de cel puţin o sută de kilograme”, a declarat Diószegi László.
Acesta a mai menţionat că sâmbătă, după ce pâinea uriaşă va fi scoasă din cuptor, va organiza pentru copii un concurs de preparat pâiniţe.
Pâinea uriaşă va fi pusă la răcit, iar a doua zi, duminică la ora 11,30, va fi sfinţită în cadrul unei slujbe ecumenice oficiate în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, după care va fi împărţită tuturor celor prezenţi la eveniment.
Anul trecut, de Zilele Sfântu Gheorghe, brutarul covăsnean a copt o pâine de aproape 48 de kilograme, iar la Bucureşti, de Ziua Mondială a Pâinii, a făcut una şi mai mare, în greutate de 56,5 kilograme.
Conform tradiţiei, pâinea secuiască se coace pe vatră la foc de lemn de fag, iar după ce se rumeneşte bine este bătută şi scuturată de coajă.