ACTUALITATE 20 iulie 2014

Remedii naturiste împotriva muşcăturilor de ţânţari

de Covasna Media | 1931 vizualizări

Puţine lucruri sunt mai iritante vara decât muşcăturile de ţânţari, care ne enervează când ne este lumea mai dragă şi când încercăm să ne bucurăm de ieşirile în aer liber. Din fericire, mâncărimile enervante pot fi tratate cu ajutorul câtorva ingrediente simple, din propria bucătărie. Iată care sunt acestea:

Oţet

Atunci când observi că s-a înroşit zona şi a început să apară mica umflătură a muşcăturii de ţânţar, aplică puţin oţet pe aceasta. Dacă ai multe muşcături, atunci ar fi o idee bună să faci o baie fierbinte, iar în apă să torni două căni şi jumătate de oţet. Cel mai potrivit sortiment este cel de mere.

Aloe

Aloe vera este un alt remediu naturist excelent pentru muşcăturile de ţânţar, cât şi pentru multe alte probleme ale pielii şi nu numai. Nu numai că vei scăpa de mâncărimi şi de umflături, dar va contribui şi la vindecarea leziunii şi nu vei rămâne cu urme. Poţi folosi în acest sens fie gel din aloe, fie sucul natural al aceastei plante.

O bucată de săpun uscat

O metodă simplă de a scăpa de iritaţia provocată de muşcătura de ţânţar este să te dai pe zona respectivă cu o bucată de săpun uscat. Astfel, vei scăpa de mâncărime, însă nu trebuie să uiţi să te clăteşti bine după ce aceasta dispare. Dacă ai un săpun cu mentă, efectul calmant va fi şi mai pu­ternic.

Bicarbonat de sodiu şi apă

Fă-ţi o pastă groasă şi bicarbonat de sodiu şi puţină apă şi aplic-o în strat consistent pe muşcătura de ţânţar. La scurt timp, ar trebui să dispară mâncărimea, dar şi umflătura.

Ceapă

Pe cât de iritantă este pentru ochi, pe atât de eficienţa este ceapă în tratarea muşcăturii de ţânţar. Pune o felie proaspătă de ceapă peste înţepătură şi las-o să îşi facă efectul timp de câteva mi­nute. După aceea, clă­teşte bine zona şi vei constata că mâncărimea şi iri­taţia au dispărut.

Pastă de sare

Amestecă sarea cu puţină apă pentru a forma o pastă consistenţă şi apoi aplic-o pe zona afectată. Pentru a-şi face efectul, este important că sarea să fie fină, nu grunjoasă.

Usturoi

Ţânţarii sunt vampirii din lumea insectelor şi, surprinzător (sau nu), pot fi ţinuţi departe cu ajutorul usturoiului. Dacă masezi zona înţepată cu acesta, vei simţi la început o mică arsură, apoi mâncărimea va dispărea, iar mirosul puternic va ţine departe aceste insecte agasante.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.