ACTUALITATE 1 noiembrie 2015

Recordul naţional de craniu urs la Expoziţia Cinegetică din Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 1051 vizualizări

În cadrul Expoziţiei Cinegetice din Sfântu Gheorghe a avut loc recent întâlnirea oficială a membrilor Delegaţiei Consiliului Internaţional al Vânătorii şi Conservării Vânatului din România (C.I.C.), cu o participare însemnată a membrilor.

Cu această ocazie, dr. ing. Benke József a prezentat materialul „Convieţuirea om-urs”, această temă fiind una dintre cele mai importante în domeniul cinegeticii la ora actuală.

Ca urmare, membrii delegaţiei au venit cu diferite propuneri în vederea îmbunătăţirii gospodăririi acestei specii de vânat de valoare deosebită, respectiv înaintarea acestora forurilor cu putere de decizie legislativă în domeniu, atât din ţară cât şi în Uniunea Europeană.

Un moment special al întâlnirii a fost înmânarea trofeului de urs brun, respectiv craniului de urs evaluat la 70,01 puncte C.I.C., de către directorul Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Zetalaka és Társai, Benke József, directorului executiv al Asociaţiei Vadon, Demeter János. Acest trofeu de urs a fost recoltat în aprilie 2015 de către vânătorul Kosztolányi László din Ungaria pe Fondul Cinegetic nr. 37 Vărşag din judeţul Harghita, gestionat de către asociaţia susamintită.

Punctajul C.I.C. de 70,01 obţinut constituie nou record naţional, deţinătorul recordului anterior din judeţul Bistriţa Năsăud având 69,47 puncte C.I.C.

Începând din data de 30 octombrie, acest trofeu deosebit de valoros este expus în cadrul Expoziţiei Cinegetice din Sfântu Gheorghe, făcând parte integrantă din colecţia de bază, şi desigur va fi prezentat la diverse expoziţii de vânătoare interne şi internaţionale.

Gabriella Tőke, inspector de specialitate, Asociaţia Vadon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.