ACTUALITATE 30 mai 2017

Recomandări pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare pe perioada călduroasă a verii

de Covasna Media | 1513 vizualizări

A început un nou sezon călduros în care trebuie să se urmărească foarte atent aspectele de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare.

În sezonul călduros al anului, odată cu sezonul estival turistic iau amploare și nunțile, botezurile, zilele orașelor/comunelor, târgurile tradiționale și alte evenimente, unde un număr mare de participanți consumă alimente.

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna recomandă populației dar și operatorilor economici și comercianți, ca în perioadele cu temperaturi ridicate să acorde o atenție sporită modului în care păstrează, prepară, transportă ori deservește alimentele.

Astfel, consumatorilor li se recomandă să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spații înregistrate sau autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, aceasta oferindu-le garanția unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și care sunt depozitate în condiții corespunzătoare de temperatură și igienă.

După cumpărare, alimentele de origine animal se introduce în frigider, în cel mai scurt timp posibil, unde se recomandă păstrarea lor astfel :  carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte și ouăle la o temperatură de refrigerare de preferință între  0˚C + 4˚C  și separat în funcție de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -12˚C.

Păstrarea alimentelor de origine animală este indicat să fie efectuată la temperaturile menționate anterior, în ambalajele originale, pe care să fie aplicată eticheta din care să rezulte data de valabilitate, originea produsului și condițiile de păstrare, respectiv temperatura recomandată de producător.

Se recomandă de asemenea:

– efectuarea unor operațiuni de curățire și spălare frecventă a tuturor locurilor unde sunt consumate alimentele, precum și a furculițelor, cuțitelor, lingurilor, farfuriilor, platourilor, a tuturor suprafețelor care vin în contact cu alimentele (mese, blaturi etc.);

– îndepărtate, pe cât posibil, a tuturor insectelor indezirabile (muște, furnici, gândaci etc.), care pot contamina biologic alimentele;

– manipularea alimentelor să se facă numai după spălarea mâinilor, cu apă și săpun, urmată de ștergerea acestora cu prosoape curate, preferabil confecționate din hârtie de unică folosință;

– produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru a fi ulterior preparate sau consumate;

– alimentele care urmează a fi depozitate în frigider, trebuie să fie ambalate separat și menținute în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;

– alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite;

– îndepărtați alimentele alterate, sunt o sursa de contaminare pentru celelalte alimente;

– spălați bine fructele și legumele înainte de a le consuma;

– evitați consumul unor alimente de origine animală care prezintă modificări vizibile de alterare respectiv miros sau gust necaracteristic sau alte modificări de consistență, culoare sau aspect, precum și a alimentelor al căror termen de valabilitate este depășit;

– apa utilizată pentru efectuarea operațiunilor de spălare trebuie să fie apă potabilă, pentru a preveni contaminarea alimentelor sau a suprafețelor și echipamentelor necesare cu bacterii ce pot provoca îmbolnăvirea consumatorilor.

Având în vedere numărul evenimentelor de genul „Zilele orașelor / localităților” și respectiv a „Târgurilor cu produse tradiționale” DSVSA reaminteşte condițiile legale în care acestea se pot organiza.

În conformitate cu:

Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) nr. 111 din 16 decembrie 2008, modificat și completat – privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală:

– Producătorii care desfăşoară activităţi de vânzare directă trebuie să fie înregistraţi pentru desfăşurarea acestei activităţi conform prevederilor legale în vigoare.

– Producătorii care desfăşoară activităţi de vânzare directă a produselor primare de origine animală trebuie să se înregistreze la direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană (DSVSA), în vederea obţinerii documentului de înregistrare sanitară veterinară.

– Producătorii care expun la vânzare produse primare de origine animală obţinute de la animalele din gospodăria proprie trebuie să deţină asupra lor o fişă de sănătate pentru animalele de la care se valorifică produsele.

– În locurile publice amenajate de autorităţile locale/judeţene, unde sunt expuse la vânzare produsele primare de origine animală, producătorii trebuie să aibă o stare de igienă corespunzătoare, să poarte echipamente de protecţie alimentară (halate, şorţuri, bonete şi mănuşi curate) şi să deţină asupra lor un document din care să rezulte că nu suferă de boli care pot fi transmise prin intermediul alimentelor.

– Vânzarea directă a produselor primare de origine animală către consumatorul final în pieţele agroalimentare, precum şi cu ocazia târgurilor, expoziţiilor, manifestărilor organizate în perioada sărbătorilor religioase sau a altor asemenea evenimente publice, organizate periodic de autorităţile locale/judeţene pe întreg teritoriul naţional, se realizează numai de producător sau de membrii familiei, rude de gradul I şi II ale acestuia, în baza:

  1. a) documentului de înregistrare sanitară veterinară eliberat de DSVSA județean, în care se înscriu aceste activităţi ;
  2. b) actului de identitate al producătorului sau a actelor de identitate ale membrilor familiei acestuia;
  3. c) documentului din care să rezulte starea de sănătate a producătorului sau a membrilor familiei acestuia;
  4. d) fişei de sănătate a animalelor de la care au fost obţinute produsele primare de origine animală, din care să rezulte starea de sănătate a animalelor, eliberată de medicul veterinar oficial din cadrul circumscripţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor zonale şi vizată trimestrial de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit în raza căruia îşi are domiciliul producătorului şi sunt crescute animalele;
  5. e) atestatul de producător, eliberat de primării, conform prevederilor Legii nr. 145 din 2014 (pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol) .

– Toate activităţile de vânzare directă a produselor primare de origine animală sunt supuse controlului sanitar veterinar efectuat de DSVSA.

– Activităţile de vânzare directă a produselor primare de origine animală vor fi supuse ori de câte ori este necesar controlului la locul de obţinere sau de vânzare directă a acestora, de către medicii veterinari oficiali din DSVSA.

Ordinul Președintelui ANSVSA nr. 34 din 14 aprilie 2008 – pentru aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind acordarea de derogări unităţilor care realizează produse alimentare ce prezintă caracteristici tradiţionale de la cerinţele menţionate în Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 852/2004/CE privind igiena produselor alimentare, precum şi de stabilire a procedurii de acordare a derogărilor şi de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor în care se realizează produse alimentare ce prezintă caracteristici tradiţionale prevede:

– înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor în care se realizează produse alimentare ce prezintă caracteristici tradiţionale – înscrierea unităţilor în care se realizează produse alimentare ce prezintă caracteristici tradiţionale, în baza cererii-tip, de către DSVSA,  în a cărei rază este amplasată unitatea;

– unităţi supuse înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor – unităţile care deţin atestate pentru fabricarea produselor alimentare ce prezintă caracteristici tradiţionale, care au solicitat şi au obţinut derogări de la cerinţele menţionate în Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 852/2004/CE, conform prevederilor prezentei norme sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;

– document de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor în care se realizează produse alimentare ce prezintă caracteristici tradiţionale, eliberat de DSVSA, în a cărei rază este amplasată unitatea care deţine atestat pentru fabricarea produselor alimentare ce prezintă caracteristici tradiţionale şi care a solicitat şi a obţinut derogări de la cerinţele menţionate în Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 852/2004/CE, conform prevederilor prezentei norme sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Produsele alimentare ce prezintă caracteristici tradiţionale, care se realizează în unităţi înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, conform prevederilor prezentei norme sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, trebuie să poarte inscripţionat pe etichetă următorul text: “PRODUS TRADIŢIONAL OBŢINUT ÎN UNITATEA ………/(numărul de înregistrare al unităţii din registrul special)…..”

În caz de nerespectare a prevederilor legale mai sus menționate inspectorii DSVSA vor întocmi procese verbale de sancționare contravențională  conform  H.G. nr. 984 din 25 august 2005 privind  stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranţa alimentelor, modificat și completat, firmelor și organizatorilor acestor evenimente, care permit participarea producătorilor de alimente fără verificarea documentelor necesare și fără avizul temporar eliberat de DSVSA Covasna.

Consumatorii pot sesiza DSVSA Covasna asupra oricăror abateri din domeniul siguranței alimentelor, apelând numărul de telefon: 0267.351.712, sau în caz de urgență  0722.700.699.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.