ACTUALITATE 16 martie 2016

Recomandări ISU privind Legea Antifumat

de Covasna Media | 803 vizualizări

Începând cu data de 17 martie, va intra în vigoare Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii.

Conform legii, prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

În cadrul acțiunilor prioritare pe care le desfășoară zilnic, conform propriilor competențe legale, pentru protejarea vieții, integrității corporale, protejarea bunurilor, combaterea criminalității, asigurarea ordinii publice și salvarea de vieți omenești, structurile Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, Poliției Române, Jandarmeriei Române și ale Poliției de Frontieră vor avea în vedere inclusiv aplicarea prevederilor Legii nr. 15/2016.

Sesizările privind faptele prevăzute de Legea nr. 15/2016 se fac către Poliția Locală sau către structurile MAI, mai sus menționate. Recomandăm cetățenilor ca sesizările privind eventualele contravenții privind fumatul în spațiile nepermise de lege să nu se facă la numărul de urgență 112, această linie fiind destinată exclusiv urgențelor și situațiilor care pun în pericol viața, integritatea corporală sau bunurile oamenilor.

Atenționăm asupra responsabilității persoanelor juridice cu privire la obligațiile pe care le au pentru punerea în aplicare a prevederilor acestei legi, mai ales a celor referitoare la marcarea spaţiilor publice închise cu indicatoare prin care să se indice «Fumatul interzis» şi folosirea simbolului internaţional, respectiv ţigareta barată de o linie transversală.

Reamintim că fumatul reprezintă inclusiv o cauză a incendiilor, fapt pentru care recomandăm fumătorilor să nu arunce la întâmplare resturile de țigări și chibrituri nestinse. Conform datelor statistice înregistrate la nivelul IGSU, anul trecut la nivel național 11% dintre incendiile înregistrate au fost cauzate de nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor în ceea ce privește fumatul.

Modul de reglementare a fumatului, ca parte a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, era verificat și înainte de apariția acestei legi, aspect care va rămâne în atenția noastră și în timpul controalelor executate în teren.

Biroul Informare şi Relaţii Publice

Teme articol: ISU fumat lege Legea antifumat
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.