Rece în cea mai mare parte a ţării. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi
MIERCURI. Deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine rece pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, îndeosebi dimineaţa, informează ANM. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 5 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade, mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales spre seară şi noaptea, când va ninge slab, local în vest şi nord-vest şi pe arii restrânse în rest. Trecător şi izolat în regiunile sudice vor fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă, ce ar putea favoriza formarea poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi local în sud-estul, precum şi în sud-vestul teritoriului. Vor fi condiţii de ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.
JOI. Valorile termice vor fi apropiate de cele climatologic specifice acestei perioade. Cerul va avea înnorări în regiunile nordice, estice şi centrale, precum şi la munte unde, mai ales seara şi noaptea, temporar va ninge, în general slab cantitativ. Ninsorile se vor semnala pe spaţii relativ extinse în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova, local în restul zonei montane şi pe arii restrânse în Maramureş, Transilvania, Muntenia şi Dobrogea. În special pe litoral vor fi posibile precipitaţii mixte, favorizând producerea de polei. În rest, cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare şi numai izolat va fulgui. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane, viscolind şi spulberând ninsoarea, iar spre seară şi noaptea şi în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între -10 şi -2 grade.