ACTUALITATE Acum 4 ore, 30 minute

Razie în Sânzieni și Brețcu: amenzi de peste 14.000 de lei, de 8 martie

de Ștefania Găvăneci | 265 vizualizări

Polițiștii din cadrul cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc, Secției de Poliție Rurală Târgu Secuiesc și Serviciului Rutier au desfășurat acțiuni de tip „razie”, cu efective mărite, în Sânzieni și Brețcu, sâmbătă 8 martie. Valoarea totală a amenzilor aplicate în cadrul acțiunilor este de peste 14.000 de lei. 

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au organizat mai multe acțiuni de tip „Razie”, cu efective mărite, având ca principal obiectiv menținerea ordinii și siguranței publice.

Activitățile s-au concentrat pe prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea normelor de conviețuire socială și identificarea conducătorilor auto care nu respectă legislația rutieră”, au transmis oamenii legii. 

Conform IPJ Covasna, în cadrul acțiunilor au fost verificate, cu ajutorul aplicației eDAC, 120 de persoane și 108 autovehicule. Au fost instituite 8 filtre rutiere și au fost efectuate 83 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe interzise. De asemenea, s-au aplicat 16 sancțiuni contravenționale de peste 14.000 de lei. În plus, 2 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare au fost retrase.

Tot în weekend, polițiștii au mai desfășurat activități în județ, care au vizat identificarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, precum și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente.

Au fost efectuate peste 450 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri, din care 7 au fost pozitive. 

Polițiștii anunță că vor continua astfel de acțiuni pentru a menține un climat de siguranță rutieră și pentru a sancționa ferm orice abatere de la regulile de circulație.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.