ACTUALITATE 17 martie 2016

Râurile şi lacurile din judeţul Covasna, populate cu sute de kilograme de crap şi ştiucă

de Agerpres | 1419 vizualizări

Râurile şi lacurile din judeţul Covasna, aflate în administrarea Asociaţiei judeţene a pescarilor sportivi sau a unor persoane private, vor fi populate în această primăvară cu câteva sute de kilograme de crap şi ştiucă.

Reprezentantul Asociaţiei pescarilor sportivi, Laszlo Bela, a declarat joi că cele două bălţi de la Reci, Râul Negru şi Râul Olt, precum şi alte câteva cursuri de apă aflate în administrare au fost populate anul trecut cu 7,2 tone de crap şi 520 de kilograme de ştiucă, iar la sfârşitul lunii aprilie urmează o nouă etapă de repopulare.

„La sfârşitul lunii aprilie vom pune două tone de crap la Reci, iar apoi, lunar, câte 500 de kilograme. Peştele îl cumpărăm din două surse, din Bistriţa şi din Ungaria”, a declarat Laszlo Bela.

Potrivit acestuia, asociaţia pe care o reprezintă are în prezent 1622 de membri.

Balta Valea Mare, care are un luciu de apă de aproape şapte hectare, a fost populată recent cu 2,5 tone de crap.

Proprietarul lacului, Ioan Oprea, a declarat că peştii au între 1 şi 2,5 kilograme şi provin din crescătoria proprie, dar şi de la o altă crescătorie din judeţul Giurgiu.

Lacul a fost amenajat în 2013 în locul unei foste mlaştini şi va mai fi populat de câteva ori pe parcursul acestui an. El a mai spus că pescarii pot cumpăra peştii capturaţi, cu excepţia celor peste patru kilograme, care trebuie eliberaţi. În judeţul Covasna mai sunt şi ale bălţi private amenajate, unde pescarii îşi pot petrece în mod plăcut timpul liber.

 

 

Teme articol: Covasna peste populare crap stiuca
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.