ACTUALITATE 13 decembrie 2016

Rata şomajului, în creştere uşoară în judeţul Covasna

de Covasna Media | 936 vizualizări

Numărul total al persoanelor înregistrate în evidenţa AJOFM Covasna la data de 30.11.2016 a fost de 4394 persoane în căutarea unui loc de muncă, dintre care 1878 sunt femei.

În perioada 01.11.2016 – 30.11.2016 au intrat în evidenţa AJOFM Covasna un număr de 505 persoane şi au ieşit din evidenţa AJOFM Covasna 389 persoane.

În luna noiembrie 2016, prin acordarea serviciilor de măsuri active de ocupare, prevăzute de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu completările şi modificările ulterioare, au fost încadrate în muncă un număr de 220 persoane.

Serviciile de care au beneficiat persoanele încadrate în muncă sunt: medierea muncii, informarea şi consilierea profesională, formarea profesională, subvenţionarea locului de muncă pentru persoanele peste 45 de ani, unici întreţinători ai familiilor monoparentale, persoane care mai au 5 ani până la pensie, absolvenţi.

Valoarea ratei şomajului înregistrată la nivelul judeţului Covasna la finele lunii noiembrie a.c. 4,98 %, este în creştere faţă de cea înregistrată la finele lunii octombrie 2016 şi anume cu 0,14 puncte procentuale.

Din totalul persoanelor aflate în evidenţa agenţiei (4394 persoane), 726 persoane (395 femei) beneficiază de indemnizaţie de şomaj (cf. Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare), 3668 sunt şomeri neindemnizaţi, marea majoritate a acestora fiind beneficiari ai Legii 416/2001.

Repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Covasna se prezintă astfel pe zone ale judeţului: zona Sfântu Gheorghe cu 1913 persoane (804 femei), urmat de zonele Târgu Secuiesc cu 793 persoane (398 femei), Baraolt cu 773 persoane (315 femei), Covasna cu 568 persoane (247 femei), Întorsura Buzăului cu 347 persoane (114 femei).

Femeile reprezintă 42,74 % din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Covasna.

 

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.